Deși a fost condusă de Valencia pe Camp Nou încă din minutul 5, Barcelona a revenit și s-a impus cu 3-1 în etapa a IX-a din LaLiga. Ansu Fati, unul dintre jucătorii catalani de bază, a devenit cel mai prolific jucător al Barcelonei la capitolul golurilor marcate pentru formația din Catalonia înainte de împlinirea a 19 ani.
Barcelona a început rău meciul cu Valencia (a primit gol în minutul 5), dar a avut puterea să revină și să se impună, scor 3-1.
La capătul uneia dintre cele mai bune partide din acest sezon, Ansu Fati, prin golul din minutul 13, a ajuns la 13 reușite în tricoul catalanilor înainte de împlinirea vârstei de 19 ani.
Ansu Fati a devenit astfel cel mai bun marcator din istoria Barcei înainte de vârsta de 19 ani. Bojan Krkic, marea speranță a catalanilor, reușise 12 goluri până la vârsta de 19 ani pentru Barcelona, în timp ce Lionel Messi înscrisese de șapte ori.
Ronald Koeman l-a scos pe Ansu Fati de pe teren după doar 59 de minute, protejându-l ca urmare a accidentărilor sale dese.
În etapa a X-a (următoarea) din LaLiga va avea loc marele meci dintre Barcelona și Real Madrid. Confruntarea se va disputa pe 24 octombrie, pe Camp Nou, începând de la ora 17:15.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro