- Carlo Ancelotti (65 de ani), antrenorul lui Real Madrid, este „foarte aproape” de a devenit următorul selecționer al naționalei Braziliei.
După eliminarea din Liga Campionilor, Real Madrid n-a reușit să câștige nici Cupa Regelui Spaniei, deși conducea cu 2-1 în minutul 84.
La finala cu Barcelona a asistat și un om de afaceri brazilian. Venit special pentru Carlo Ancelotti.
Carlo Ancelotti, aproape de a deveni selecționerul Braziliei
Selecao îl urmărește pe Ancelotti încă de la Cupa Mondială din 2022, iar acum pare mai aproape ca oricând de a ajunge la o înțelegere cu tehnicianul italian.
Sâmbătă seara, în tribunele stadionului din Sevilla s-a aflat și Diego Fernandes, un om de afaceri despre care se crede că ar fi intermediarul mutării, informează Sky Sports.
Potrivit sursei citate, negocierile dintre Ancelotti și Federația braziliană vor continua în luna mai. Antrenorul este așteptat să o părăsească pe Real chiar săptămâna următoare.
Brazilia dorește să-l aibă pe Ancelotti pe banca tehnică înainte de meciurile cu Ecuador (4 iunie) și Paraguay (7 iunie) din preliminariile pentru CM 2026.
Carlo Ancelotti, 10 milioane de euro pentru titlul mondial cu Brazilia
După ultima Cupa Mondială cucerită, în 2002, naționala Braziliei a atins o singură dată semifinala CM în cinci încercări.
Și atunci, acasă, în 2014, rezultatul a fost înfiorător: 1-7 cu Germania! În celelalte patru turnee, s-a oprit de fiecare dată în „sferturi”.
Ednaldo Rodrigues i-a propus același salariu ca la Madrid, dezvăluie Relevo. Liderul CBF ar vrea ca Ancelotti să semneze inițial un contract de un an, până la finele CM 2026. Cu opțiune de prelungire.
Obiectivul ar fi maxim, câștigarea titlului mondial, al 6-lea în istorie.
Ancelotti, care i-ar putea antrena în continuare pe Vinicius și Rodrygo, ar câștiga 10 milioane de euro și la Selecao. Ar fi dintr-o dată cel mai bine plătit selecționer al lumii.
Top 5 salarii selecționeri
- 1. Thomas Tuchel (Anglia) - 7 milioane de euro.
- 2. Mauricio Pochettino (SUA) - 5,4 milioane.
- 3. Julian Nagelsmann (Germania) - 4,7 milioane.
- 4. Roberto Martinez (Portugalia) - 4 milioane.
- 5. Didier Deschamps (Franța) - 3,7 milioane.