Carlos Moya, despre dorința lui Rafael Nadal de a juca la cât mai multe turnee: "Mă lupt cu el să-l opresc pentru a-și prelungi cariera"

Carlos Moya, despre dorința lui Rafael Nadal de a juca la cât mai multe turnee: "Mă lupt cu el să-l opresc pentru a-și prelungi cariera"

Ajuns la 31 de ani, Rafael Nadal (actualul lider al clasamentului ATP) își dorește să fie cât mai prezent în competițiile din circuitul ATP, însă tehnicianul Carlos Moya este de părere că la vârsta lui ar trebui să adopte o altă strategie: să nu joace prea mult, pentru a-și putea extinde cariera. "El vrea totul, dar trebuie să îl opresc", a spus Moya, citat de tennisworldusa. Nadal va putea fi văzut în această săptămână la turneul Masters de la Monte Carlo (15-22 aprilie), unde se află în căutarea celui de-al 11-lea titlu în Principat.

HotNews.roFoto: Hotnews

"El vrea să joace totul, să fie tot timpul disponibil, dar realizează că devine mai în vârstă. La fel eram și eu când jucam. Dar acum nu mai sunt și trebuie să îl fac să vadă că poate fi util să schimbi lucrurile, să nu joci prea mult pentru a-ți extinde cariera puțin mai mult. El se descurcă bine, ceea ce îl împiedică sunt accidentările, care îl afectează mai mult decât înfrângerile", a declarat Carlos Moya, potrivit tennisworldusa.org.

Pentru Nadal urmează cea mai așteptată parte a sezonului - zgura. Va fi însă o perioadă în care Rafa are de apărat multe puncte, rezultatele din 2017 "obligându-l" pe iberic să fie : titlu la Monte Carlo (Masters), titlu la Barcelona ("500"), titlu la Madrid (Masters), sferturi la Roma (Masters) și titlu la Roland Garros (Grand Slam).

"Rafa începe sezonul de zgură cu mai puține meciuri decât anul trecut și cu nivelul încrederii puțin scăzut. Dacă nu va fi accidentat, va avea un sezon excelent", a spus Carlos Moya.

Accidentat pe durata Australian Open (unde a abandonat în sferturi în decisivul meciului cu Marin Cilic), Rafael Nadal a fost nevoit să declare forfait, pe rând, de la următoarele turnee: Acapulco, Indian Wells și Miami.

Ibericul a revenit pe teren cu ocazia partidei dintre Spania și Germania, din sferturile Cupei Davis. Liderul mondial a adus două puncte pentru echipa sa, învingându-i pe Philipp Kohlschreiber (scor 6-2, 6-2, 6-3) și pe Alexander Zverev (scor 6-1, 6-4, 6-4). Spania s-a calificat în semifinale, scor 3-2, după un meci dramatic între David Ferrer și Philip Kohlschreiber.

În circuitul ATP, Rafael Nadal își va face apariția la turneul Masters de la Monte Carlo (15-22 aprilie), unde va încerca să cucerească titlul pentru a 11-a oară.

Dacă nu va reuși să-și apere trofeul, Nadal va părăsi locul întâi din ierarhia ATP, urmând să fie întrecut de Roger Federer (elvețianul ar putea bifa pe 23 aprilie săptămâna cu numărul 309 în fruntea clasamentului mondial).

Clasament titluri pe zgură:

1 Rafael Nadal 53

2 Guillermo Villas 49

3 Thomas Muster 40

4 Bjorn Borg 30

4 Manuel Orantes 30.

Clasamentul titluri Masters:

1 Rafael Nadal, Novak Djokovic 30

3 Roger Federer 27

4 Andre Agassi 17

5 Andy Murray 14.

Clasament titluri de Grand Slam:

1. Roger Federer 20

2. Rafael Nadal 16

3. Pete Sampras 14

4. Roy Emerson, Novak Djokovic 12

5. Rod Laver, Bjorn Borg 11 etc.

Rafael Nadal, titluri de Grand Slam: Australian Open (2009), Roland Garros (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017), Wimbledon (2009, 2010), US Open (2010, 2013, 2017).

S-ar putea să te intereseze și:

Carlos Moya, despre prezentul și viitorul tenisului: ”Îi văd pe Federer și Nadal jucând tenis și la 40 de ani” - Cheia succesului: scurtarea punctelor

Începe Masters-ul de la Monte Carlo: Până la titlul al 11-lea, Rafael Nadal s-ar putea întâlni în sferturi cu Novak Djokovic

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa