Câștigătoare de Grand Slam, eliminată în turul doi la Roland Garros

​Jelena Ostapenko a fost eliminată în turul doi la Roland Garros, după ce a fost învinsă în trei seturi de Clara Tauson, scor (4)6-7, 6-4, 3-6.

h2: Jelena Ostapenko, învinsă de Clara Tauson în turul doi la Roland Garros

Jelena Ostapenko s-a oprit în turul al doilea la turneul de Grand Slam de la Paris.

Cap de serie numărul 9 la Roland Garros, Ostapenko a fost învinsă de Clara Tauson, ocupanta locului 72 WTA, în urma unui meci ce a durat două ore și 25 de minute.

A fost a treia întâlnire directă între Tauson și Ostapenko, daneza având în prezent avantaj (2-1). Cele două s-au mai întâlnit anul acesta la WTA Linz, acolo unde campioana din 2017 de la Roland Garros a avut câștig de cauză.

În turul trei, Clara Tauson o va întâlni pe Sofia Kenin (56 WTA), cea care a trecut în turul precedent de Caroline Garcia (23 WTA), scor 6-3, 6-3.

Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai - 9 iunie. Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.

>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Înfrângerea care ar putea reprezenta renașterea unei multiple campioane de Grand Slam

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09