Cât de mare este declick-ul unui titlu mondial în snooker - Judd Trump și locul întâi în lume

Cât de mare este declick-ul unui titlu mondial în snooker - Judd Trump și locul întâi în lume

Pentru cei care dețin o experiență în a analiza snookerul, este relativ ușor de concluzionat că talentul lui Judd Trump îl poate duce departe. Însă, odată cu multele atuuri și așteptări, presiunea se dovedea greu de gestionat. Preformanțele Asului din pachet la Crucible nu atinseseră nivelul așteptat, în sezoanele precedente, la startul ediției 2019.

Judd TrumpFoto: worldsnooker.com

În plus, în primul tur de atunci, Thepchaya Un-Nooh a avut o șansă mare de a-l elimina pe Trump, inclusiv în jocul decisiv al acelei partide (anterior, tailandezul condusese la finalul primei sesiuni cu 6 – 3). Englezul a supraviețuit provocării, iar ceea ce a urmat, a devenit înfricoșător, pentru orice oponent. Absolut nimeni nu i-a putut rezista lui Judd în drumul către primul său trofeul de campion mondial.

Se pare că, în sfârșit, calmul și răbdarea i-au acoperit prestațiile unui jucător spectaculos. Iată, că, până la urmă, Trump a reușit să transforme spectacolul într-o eficiență uluitoare. Englezul încearcă să-și ofere mai mult timp între lovituri, beneficiind de suficientă încredere pentru a reuși aproape orice execuție.

Atributele respective sunt demonstrate de evoluția noului numărului 1 mondial la Campionatul Internațional, turneul disputat la Daqing. Având vedere că în prima competiție a sezonului, Mastersul de la Riga oferă un format scurt (în care nici măcar finala nu trece de sistemul cel mai bun din 9 jocuri, primul la 5), Campionatul Internațional reprezintă primul turneu cu adevărat notabil, din anul competițional 2019-2020.

Campionul mondial în exercițiu nu a întâmpinat nicio problemă pe tot parcursul competiției, ajundecându-și-o astăzi după finala împotriva lui Shaun Murphy, compatriotul său, cu 10 – 3. Anterior, Trump l-a depășit și pe Mark Selby în semifinale, cu scorul de 9 – 4. Pe parcursul ultimului act, jucătorul de 30 de ani a reușit și două break-uri peste 100 de puncte.

Conform bbc.com, profitând și de faptul că Ronnie O`Sullivan nu va evolua la majoritatea turneelor, Trump a preluat poziția de lider mondial, în urma triumfului de pe teriotoriul chinez. Rampa către istorie, pare să cunoască un nou capitol și totul a plecat de la primul succes suprem.

Vom vedea dacă Judd își va păstra forma până spre final de sezon, atunci când va avea misiunea de a fi primul campion mondial care își apără cea dintâi coroană snookeristică obținută în carieră. Ronnie, Higgins, Selby, Steva Davis sau Hendry au eșuat în tentativa respectivă. Se va schimba oare povestea în 2020?

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Csikszereda șochează România!  Raport financiar ireal al clubului de Liga a 2-a: venituri la nivel de play-off în Liga 1,  de peste 5 ori cât Steaua
Liga 2
09:11
Csikszereda șochează România! Raport financiar ireal al clubului de Liga a 2-a: venituri la nivel de play-off în Liga 1, de peste 5 ori cât Steaua
Citește mai mult
Csikszereda șochează România! Raport financiar ireal al clubului de Liga a 2-a: venituri la nivel de play-off în Liga 1, de peste 5 ori cât Steaua
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu,  noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Special
10:22
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU” Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial. Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Citește mai mult
„VISEAZĂ SĂ FIE MARE MAESTRU”  Totul despre Luca Protopopescu, noua stea a șahului mondial . Mama puștiului francez cu origini românești, în dialog cu GOLAZO.ro
Homawoo, transferul carierei Fundașul lui Dinamo negociază cu un  gigant din Belgia  » De ce a refuzat o ofertă de 500.000 de euro din Turcia
Superliga
12:37

JD Vance, gafă uriașă  VIDEO:  Vicepreședintele SUA  a distrus  un trofeu important » Totul s-a întâmplat sub ochii lui Trump
Alte sporturi
09:59

Știri ultima oră
21:56
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în finala Ligii Campionilor Asiei 2, după două goluri marcate după minutul 90+3!
Olăroiu, calificare de senzație Echipa românului, în finala Ligii Campionilor Asiei 2, după două goluri marcate după minutul 90+3!
21:38
România, din nou pe podium la haltere Andreea Cotruța a cucerit o medalie de aur și două de argint la Europenele de la Chișinău
România, din nou pe podium la haltere Andreea Cotruța a cucerit o medalie de aur și două de argint la Europenele de la Chișinău
20:38
Haos la FC Voluntari Gigi Nețoiu a vrut să anunțe că renunță la proiect, dar a rămas „blocat în trafic” » O poveste în 7 acte
Haos la FC Voluntari Gigi Nețoiu a vrut să anunțe că renunță la proiect , dar a rămas „blocat în trafic” » O poveste în 7 acte
21:15
Dezlănțuit la adresa Realitatea Plus Cum a reușit patronul FCSB să blocheze CNA » De ce întârzie verdictul: „Cantitatea e realmente imensă!”
Dezlănțuit la adresa Realitatea Plus Cum a reușit patronul FCSB să blocheze CNA » De ce întârzie verdictul: „Cantitatea e realmente imensă!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor
Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie

Cătălin Tolontan: Sânge pe șapca roșie
FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?

Radu Naum: FCSB, încă o victorie ca asta și adio titlu?
Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători

Cristian Geambașu: Dinamo crește jucători
Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți

Dan Udrea: Copii bătuți
Top stiri din sport
„Tentativă de omor!” Scandal în ciclism. Câștigătorul Paris-Roubaix, lovit cu un bidon în timpul cursei:  „E ca o piatră în față”
Ciclism
11:56

Secretul: nu plătești salariile   FC Argeș  e aproape de promovarea directă deși a jucat cinci luni fără să achite salariile și nu are stadion
Liga 2
12:44

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
15.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa