Inexplicabil  Favorit la aurul olimpic,  Cătălin Chirilă  nu a prins finala la 1000 de metri!
Cătălin Chirilă / Foto: Imago

Inexplicabil Favorit la aurul olimpic, Cătălin Chirilă nu a prins finala la 1000 de metri!

  • Canoistul român Cătălin Chirilă (26 de ani), deținător al recordului olimpic în calificări, nu a reușit să obțină biletul pentru finala de canoe 1.000 metri masculin.
  • Sportivul originar din Tulcea va evolua în finala B a probei, pentru locurile 9-16.

Cătălin Chirilă, considerat cel mai în formă canoist din lume la ora actuală, cu un record olimpic proaspăt, obținut în urmă cu două zile în serii, 3:44.75, a ratat calificarea în finala A a probei, pentru a spera la medalia olimpică.

Sportivul din România a avut un start ratat și în primii 500 de metri s-a străduit să recupereze ecartul dintre el și ceilalți adversari.

Cătălin Chirilă a clacat pe final!

La al treilea timp intermediar, între 500 și 750 de metri, Cătălin Chirilă reușise să revină în primii 4, cei care urmau să se califice în finală.

Când toată spera la un forcing de final, care să-i permită chiar să câștige proba, Cătălin Chirilă a rămas „fără combustibil”. A pierdut locul 3, iar pe ultimii metri a fost întrecut - incredibil - de italianul Carlo Tacchini, care a avut un final de cursă „turbo”.

Așadar, Cătălin Chirilă, sportiv cotat cu șanse reale la câștigarea unei medalii, poate chiar cea de aur, va trebui să se resemneze și să concureze în finala B, unde miza este inexistentă.

Clasamentul în semifinala 1:

1. Sebastian Brendel (Germania) - 3:44.78

2. Isaquias Queiroz dos Santos (Brazilia) - 3:44.80

3. Wiktor Głazunow (Polonia) - 3:45.30

4. Carlo Tacchini (Italia) - 3:45.45

5. Cătălin Chirilă (România) - 3:46.78

Medalia olimpică, singura care-i lipsește

Din păcate, Cătălin Chirilă a pierdut ocazie de a-și întregi colecția de medalii, cu singura care îi lipsește până în acest moment: cea olimpică.

Sportivul legitimat la CSA Steaua are în palmares:

Campionatele Mondiale

  • aur în 2022 la Dartmouth (1000 m - C1)
  • aur în 2023 la Duisburg (500 m - C1)
  • argint în 2022 la Dartmouth (500 m - C1)
  • argint în 2023 la Duisburg (1000 m - C1)

Jocurile Europene

  • aur în 2019 la Minsk (1000 m- C2)
  • argint în 2023 la Cracovia-Malopolska (500 m - C-1)

Campionatele Europene

  • aur în 2022 la Munchen (1000 m - C1)
  • aur în 2024 la Szeged (1000 m - C1)
  • argint în 2023 la Cracovia (500 m - C1)
  • bronz în 2021 la Poznan (1000 m - C2)
  • bronz în 2022 la Munich (500 m - C1)

„Singurul scenariu-cheie”. Un document secret al Pentagonului arată care este, de fapt, principalul inamic al SUA și ce crede despre Rusia

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

Citește mai mult

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Dinamo - FCSB 1-2 „Racheta” lui Alhassan aduce  o nouă victorie pentru campioană  în Derby de România!

Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri

„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica