Ce a spus Dan Petrescu despre cele două goluri primite în meciul cu AS Roma: "Ne-am bătut singuri"

Ce a spus Dan Petrescu despre cele două goluri primite în meciul cu AS Roma: "Ne-am bătut singuri"

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat, după înfrângerea cu AS Roma, scor 0-2, că adversarii nu au dat niciun gol în meciul de joi, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Să fim realişti, diferenţa de valoare s-a văzut. S-a văzut că au calitate, sunt mai buni, chiar dacă au odihnit mulţi jucători, dar ne-am bătut singuri. Primul gol l-am dat noi, autogol, şi pe al doilea l-a dat arbitrul. Dacă ăla este e penalti, atunci ce dracu să mai zici? M-am enervat rău la faza aia. Până şi jucătorii lor au venit la bancă, Jesus a spus că ăsta nu e penalti. Şi Mkhitaryan la fel mi-a zis. .

Dacă era 0-0 mai mult timp, cred că altfel s-ar fi desfăşurat. Ei ar fi riscat pe final şi cred că am fi avut mai multe oportunităţi. Şi 1-0 dacă mai rămânea mai mult timp, cred eu că puteam. Imediat am avut o reacţie când am luat golul şi am încercat să atacăm. Din păcate, ne-am retras mult prea mult şi nu voiam asta. Nu au avut multe ocazii, mai ales în prima repriză, să zici că scorul este ceea ce trebuie. E clar că diferenţa este mare, se vede. Problemele de lot sunt mari, nu ştim ce să facem. Voiam şi eu să fac astăzi cinci schimbări. Am făcut trei, maximum ce puteam, pentru că nu mai aveam jucători care să ne ajute cu ceva, erau doar copii pe bancă şi doi fundaşi. Aş fi vrut să mai am jucători. Asta e realitatea. Ca atitudine, nu am ce să le reproşez băieţilor. Îmi pare rău că ne-am dat gol singuri, asta îmi pare rău.

(n.r. - despre Chipciu) A intrat foarte bine, mi-a părut rău că nu l-am băgat la pauză. El nu e mijlocaş de meserie, nu e închizător şi am zis să-l bag în locul lui Itu, să riscăm puţin, pentru că nu mai aveam ce să pierdem. Alex a făcut un meci foarte bun, a intrat bine, m-a bucurat atitudinea lui şi sigur o să joace mai multe meciuri. (n.r. - despre Manea ca fundaş central) Ciobotariu este tânăr, a jucat deja destule meciuri. Cristi revenea după o accidentare şi el la lot a fost accidentat. Am fost foarte supărat că s-a întors accidentat de la lot. Trebuia să ne anunţe dinainte, noi nu am ştiut. E foarte bine că a rezistat, mă aşteptam să nu reziste 90 de minute. Nu ţin minte să fi făcut greşeli, nici goluri nu am luat din cauza lui. Eu zic că şi-a făcut treaba bine şi ne dă speranţe că mai avem o soluţie ca fundaş central dacă Vinicius nu-şi va reveni la timp.

(n.r. - dacă este un final de ciclu pentru unii dintre jucători) Rămâne de văzut asta. Sunt jucători care au o vârstă, trebuie să ne gândim şi la viitor, trebuie să ne gândim serios. Dar cel mai important este viitorul apropiat, următoarele meciuri în campionat, în cupă şi în Europa League, după care trebuie să ne gândim ce facem până în vară. De la vară, eu cred că ar trebui gândită bine o strategie. Până la vară nu putem schimba prea mulţi jucători şi nici nu trebuie să schimbăm prea mulţi. Dar de la vară, vedem dacă a fost finalul unui ciclu.

În trei ani, s-au făcut lucruri extraordinare, trei campionate, două calificări în grupele Europa League, o dată în primăvara europeană, sperăm să ajungem şi anul acesta. E o perioadă foarte grea, dar avem scuze, chiar dacă scuzele la antrenori şi la fotbal... Poţi să ai orice scuze, contează rezultatul. Eu zic că accidentările şi pandemia ne-au decimat pur şi simplu. Trebuie să sperăm la calificare, dacă batem ambele meciuri avem o şansă", a declarat Petrescu, la Digi Sport.

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa AS Roma, în etapa a patra a grupei A din Europa League.În etapa precedentă, clujenii au pierdut cu 0-5 în faţa formaţiei italiene, în deplasare. AS Roma s-a calificat în 16-imile competiţiei.

Tot joi, în cealaltă partidă din grupă, Young Boys Berna a învins în deplasare ŢSKA Sofia, scor 1-0.

În etapa a cincea, la 3 decembrie, CFR Cluj va juca acasă cu ŢSKA Sofia şi AS Roma va întâlni pe teren propriu Young Boys Berna. Ultima etapă programează, la 10 decembrie, meciurile Young Boys vs CFR Cluj şi ŢSKA Sofia vs AS Roma.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Nu și-a dat seama că a câștigat   Tsitsipas, moment amuzant la   Madrid Open  » Badosa a izbucnit în râs
Tenis
13:15
Nu și-a dat seama că a câștigat Tsitsipas, moment amuzant la Madrid Open » Badosa a izbucnit în râs
Citește mai mult
Nu și-a dat seama că a câștigat  Tsitsipas, moment amuzant la Madrid Open » Badosa a izbucnit în râs
Rapid - FCSB    LIVE de la 21:00,  în runda #6 a play-off-ului » Giuleștiul va fi plin. Clubul din Grant a anunțat că s-au vândut toate biletele
Superliga
17:20

Kopic o avertizează pe CFR  Antrenorul lui   Dinamo   le promite fanilor: „Vom fi pregătiți pentru orice situație”
Superliga
17:05

LIVE    Esbjerg - CSM București , în returul „dublei” din sferturile Ligii Campionilor » Final tensionat de meci în Danemarca
Handbal
17:00
LIVE Esbjerg - CSM București, în returul „dublei” din sferturile Ligii Campionilor » Final tensionat de meci în Danemarca
Citește mai mult
LIVE Esbjerg - CSM București , în returul „dublei” din sferturile Ligii Campionilor » Final tensionat de meci în Danemarca
Știri ultima oră

18:01
Dorinel Munteanu, conflict cu vedetele Condiția dură pusă de antrenor pentru a continua pe banca lui Sepsi
Dorinel Munteanu, conflict cu vedetele Condiția dură pusă de antrenor pentru a continua pe banca lui Sepsi
17:55
„Asta e problema” Ioan Becali nu crede că Louis Munteanu o va îmbogăți pe CFR Cluj: „Dai 20 de goluri, dar sunt în România”
„Asta e problema” Ioan Becali nu crede că Louis Munteanu o va îmbogăți pe CFR Cluj: „Dai 20 de goluri, dar sunt în România”
16:25
„Nu-mi place stand-up-ul” Mihai Stoica l-a ironizat pe Marius Șumudică, după declarațiile antrenorului la ultima conferință
„Nu-mi place stand-up-ul” Mihai Stoica l-a ironizat pe Marius Șumudică, după declarațiile antrenorului la ultima conferință
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur
Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao
Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man
CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești
Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?
Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil
Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David
Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere
Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare
Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Top stiri din sport
Bătăușul, la președinție  Conor McGregor vrea să fie președintele Irlandei. Nu are șanse, dar   are susținerea lui Trump
Box
11:50

„Ați mai auzit așa ceva?”    Derapajul lui Mirel Rădoi  l-a lăsat fără cuvinte pe Basarab Panduru: „E prea de tot”
Superliga
10:54

Rădoi, derapaj șocant    Amenințare în direct la TV:  „Să nu mai facă asta, altfel nu rămâne decât unul dintre noi viu”
Superliga
26.04

Barcelona - Real Madrid 3-2  Catalanii câștigă Cupa Regelui în prelungiri, după un   El Clasico uluitor
Campionate
02:02

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
27.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?