Simona Halep consideră drept o victorie mare partida câştigată în faţa chinezoiacei Saisai Zheng în turul al doilea al turneului de categorie "WTA 1.000" de la Madrid.
"A fost din nou un meci bun. A fost aproape la fel (n.r. - precum cel din primul tur), dar am fost concentrată cu adevărat în ultimul game şi am vrut să-l termin. Cred că ea a jucat foarte bine în setul al doilea. E o victorie mare şi sunt foarte fericită de asta. Mă simt ca acasă când joc aici şi e întotdeauna o plăcere să revin mereu la Madrid, la Caja Magica. Mă bucur de timpul petrecut aici, am oameni frumoşi în jurul meu, care mă susţin, deci este foarte bine să fiu aici", a declarat Halep, la interviul de pe teren, potriivt News.ro.
De știut:
- Pentru un loc în sferturi, Simona se va duela cu Elise Mertens (16 WTA şi cap de serie numărul 13), care a trecut de Elena Rybakina (22 WTA), scor 7-6(4), 7-5.
- Pentru calificarea în optimile de la Madrid, Halep va primi € 34,048 și 120 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
- Halep a câștigat turneul de la Caja Magica la edițiile din 2016 și 2017, în timp ce în 2014 și 2019 a ajuns până în finală.
Cum arată traseul virtual al Simonei Halep la Madrid
Turul I: 6-0, 7-5 vs Sara Soribes Tormo (wild card)
Turul II: 6-0, 6-4 cu Saisai Zheng
Optimi: Elise Mertens
Sferturi: Jessica Pegula / Aryna Sabalenka
Semifinale: Karolina Muchova / Maria Sakkari / Jennifer Brady
Finală: Ashleigh Barty / Iga Swiatek / Petra Kvitova.
Mutua Madrid Open are loc în perioada 29 aprilie - 8 mai. Face parte din categoria "WTA 1.000" și se dispută pe zgură. Ultima campioană (n.r. din 2019) este Kiki Bertens, ea trecând în finală de Simona Halep (6-4, 6-4). Jucătoarea noastră a câștigat trofeul la Caja Magica în două rânduri: 2016 și 2017. Competiția este patronată de Ion Țiriac, iar în România întrecerea este LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro