Echipa națională de handbal feminin a Croației a obținut medalia de bronz la Campionatul European, după ce a învins surprinzător, scor 25-19, reprezentativa țării gazdă, Danemarca.
Meciul a început perfect pentru croate (3-0 și 4-2), însă a urmat o serie de cinci goluri consecutive pentru daneze (7-4) și jocul s-a echilibrat. După 30 de minute, tabela arăta 11-11 și ambele echipe visau la medalia de bronz. Repriza secundă a fost controlată de Croația, însă Danemarca a rămas aproape până la 18-18 (minutul 40). Danezele au avut parte de 17 minute de uitat în care nu au mai înscris, iar croatele s-au desprins decisiv și au obținut victoria.
Venită la Europene fără jucătoarele de bază de la Podravka, afectate de Covid-19, Croația a produs surpriză după surpriză și a terminat competiția cu șase victorii (vs Ungaria, Olanda, Serbia, România, Germania și Danemarca) și două înfrângeri (vs Norvegia și Franța, cele două finaliste).
Cea mai bună clasare a Croaţiei la un campionat european fusese locul 5 obţinut în 1994, în Germania, la prima ediţie.
Croația vs Danemarca 25-19
Scorul pe reprize
11-11
14-8
Șuturi: 48-44
Pase: 939-701
Distanță alergată: 31.6 km - 31.7 km
Posesie: 58%-42%
Cele mai bune marcatoare de la învingătoare au fost Katarina Jezic (100%) și Stela Posavez (71%), ambele cu câte cinci goluri.
Rezumatul partidei dintre Croația și Danemarca:
WATCH: Emotions running high at the end of the \uD83E\uDD49 match for both @HRStwitt \uD83C\uDDED\uD83C\uDDF7 & @dhf_haandbold \uD83C\uDDE9\uD83C\uDDF0#ehfeuro2020 #handballispassion pic.twitter.com/fKtj4nTNCW
— EHF EURO (@EHFEURO) December 20, 2020
Franța vs Norvegia
De la ora 19:00
În faza grupelor, franțuzoaicele au obținut trei victorii (cu Danemarca, Muntenegru și Slovenia), iar în Grupa Principală I au bifat alte două victorii și o remiză (28-28 cu Rusia). Neînvinsă la acest turneu, Franța a câștigat categoric și în semifinale, în fața surprinzătoarei reprezentative a Croației, scor 30-19.
Norvegia a făcut parte dintr-o grupă în care s-a regăsit și România. Nu sunt prea multe de spus despre parcursul nordicelor, Mork și compania câștigând toate partidele disputate la acest turneu final european (șapte victorii pe linie). Norvegia a avut parte de un meci mai dificil în penultimul act al competiției, însă a revenit după o primă repriză mai puțin reușită în fața Danemarcei (10-13) și s-a impus în cele din urmă, scor 27-24.
Franța, campioana en-titre, a ajuns la 14 meciuri fără înfrângere la Euro, în timp ce Norvegia a câștigat ultimele 11 partide.
Franța și Norvegia se vor duela pentru a șasea oară la un Campionat European, însă cele două nu s-au mai întâlnit în finală (chiar dacă cel puțin una dintre ele a fost prezentă în 12 din cele 14 finale din istoria competiției).
Cele două naționale au cea mai bună rată de conversie a aruncărilor: Norvegia 66% (232 de goluri), Franța 63% (189 de reușite).
Finalistele au cele mai bune apărări ale competiției: Franța a primit 157 de goluri în 7 partide (22.4 pe meci), Norvegia 160 (22.8 pe meci).
Favorită la victorie: Norvegia.
De știut:
- În urma eșecului cu Olanda, România a încheiat Euro 2020 pe locul 12, aceasta fiind cea mai slabă clasare din istoria participărilor la turneul final european.
Rezultatele României la CE:
Ce urmează pentru naționala României
Următoarea competiție oficială la care va participa naționala României va fi Turneul Preolimpic. Acesta va avea loc în perioada 19-21 martie 2021, la Podgorica, în Muntenegru.
România face parte din Grupa 3, alături de Muntenegru, Norvegia și Thailanda.
Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor obține biletele pentru JO 2020 de la Tokyo (competiția va avea loc în vara anului viitor, a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro