Ce își reproșează Gabriela Ruse după eșecul cu Ekaterina Alexandrova

Gabriela Ruse (166 WTA) a deschis seria meciurilor de la Fed Cup, dintre România și Rusia. Debutul a fost însă cu ghinion, a pierdut în două seturi, 1-6, 4-6, în fața jucătoarei din Rusia Ekaterina Alexandrova (28 WTA). La finalul meciului, Ruse a precizat unde a greșit și ce speră pe viitor, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Singurul lucru pe care mi-l pot reproşa este că am intrat cu prea multe emoţii, prea multă presiune pe mine, având în vedere că Rusia era favorită pe hârtie. Ar fi trebuit să mă bucur mai mult pe teren, însă sper ca mâine să fiu mai bine şi să pot arăta cu adevărat ce pot.

Eu am fost bucuroasă când am aflat că voi juca şi îmi doresc din tot sufletul, măcar un punct să aduc României.

Alexandrova este o jucătoare foarte agresivă, este exact stilul meu. Asta a fost bine pentru mine, pentru că mi-a fost mai uşor. Însă nu a avut absolut nicio cădere, s-a simţit bine de la început până la sfârşit. Într-adevăr, în primul set am avut multe şanse de break, pe care nu le-am fructificat. Probabil experienţa şi-a spus cuvântul. Însă sper să câştig mâine", a mărturisit Gabriela Ruse, potrivit telekomsport.ro.

Sâmbătă, 8 februarie, vor avea loc alte două meciuri la simplu și unul la dublu, iar prima întâlnire începe la ora 14:00:

Ana Bogdan – Ekaterina Alexandrova

Gabriela Ruse – Veronika Kudermetova

Irina Bara/ Raluca Olaru - Anna Blinkova/ Anna Kalinskaia.

Cele două echipe, România și Rusia, luptă pentru calificarea la finalele Fed Cup by BNP Paribas de la Budapesta, din 14-19 aprilie 2020.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44