Ce spune Max Verstappen după victoria dramatică de la Abu Dhabi - Unde s-a făcut diferența

Max Verstappen este noul campion al Formulei 1, pilotul celor de la RedBull reușind să-l depășească pe Lewis Hamilton în ultimul tur al cursei de la Abu Dhabi. La finalul unui Grand Prix electrizant, olandezul a spus unde s-a făcut diferența în favoarea sa.

HotNews.roFoto: Hotnews

Extrem de emoționat și de fericit la finalul cursei, Verstappen a recunoscut că norocul a jucat un rol important în cursa de la Yas Marina Circuit.

"Este ceva incredibil, nu știu ce să spun, a fost o nebunie totală. Îi iubesc pe toți cei din echipă, a fost ceva incredibil. A fost un miracol, am avut noroc pe final.

Sergio Perez a condus incredibil azi, a fost un coleg nemaipomenit. Îmi iubesc echipa, vreau să lucrez alături de ei pentru tot restul vieții.

Este o nebunie. Obiectivul nostru în acest an a fost să câștigăm titlul mondial.

Mi-am pierdut vocea. Să văd atât tricouri portocalii care mă susţin, aici, dar şi peste tot în lume, este incredibil.

Pot să mai câştig mult timp de acum încolo cu asemenea fani extraordinari. Lewis este un pilot uimitor şi un concurent uimitor.

Am avut momente grele, dar face parte din sport, toată lumea vrea să câştige.

Anul viitor vom reveni şi vom încerca să facem totul din nou.

Un mesaj pentru echipa mea? Îi iubesc şi sper să putem face asta încă 10-15 ani" - Max Verstappen, după ce a devenit campion mondial în Marele Circ.

Lewis Hamilton a fost la doar câțiva kilometri distanță de un titlu mondialcare l-ar fi făcut să-l depășească pe legendarul Michael Schumacher. Cei doi au câte șapte titluri mondiale cucerite în Formula 1.

Michael Schumacher: 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004.

Lewis Hamilton: 2008, 2014, 2015, 2017, 2018, 2019, 2020.

Mercedes și-a păstrat titlul mondial la constructori în fața celor de la RedBull.

S-ar putea să te intereseze și:

Ce spune Max Verstappen după victoria dramatică de la Abu Dhabi - Unde s-a făcut diferența

Imaginea zilei după victoria dramatică a lui Max Verstappen în fața lui Lewis Hamilton

Formula 1: Max Verstappen, campion mondial - A câștigat dramatic în fața lui Lewis Hamilton în ultimul tur de la Abu Dhabi

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Gol de excepție    VIDEO  Alex Mitriță,   execuție perfectă  în derby-ul cu Dinamo!
Superliga
21.04

Citește mai mult

Răpus de blestemul Ramsey?  Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de   decesul lui Papa Francisc
Diverse

Cu ochii pe Europa League  FCSB poate primi un   ajutor uriaș în Liga Campionilor!  Totul depinde de câștigătoarea EL

2026, un vis  FC Argeș e cu un picior în Liga 1, dar Piteștiul încă așteaptă primele utilaje:   cum arată locul vechiului stadion „Nicolae Dobrin”
Liga 2

Știri ultima oră
23:53
„Am tras o singură concluzie” Ce a spus Mihai Rotaru după victoria cu Dinamo: „Parcursul este frustrant!”

23:39
Kopic vrea înapoi pe „Arc” Tehnicianul lui Dinamo, nemulțumit de meciurile de pe Arena Națională: „Nu simt aceeași energie”

22:41
„Câinii” au cerut penalty FOTO. Cel mai controversat moment din Dinamo - Craiova » Badelj a lovit mingea cu mâna, dar arbitrul n-a dat nimic

23:15
„Titlul e visul meu” Alex Mitriță, după supergolul cu Dinamo: „Asta e calitatea mea”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Top stiri din sport
Prăbușirea unui internațional    Jovan Markovic  nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Superliga
21.04
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Citește mai mult
Prăbușirea unui internațional Jovan Markovic nu mai prinde nici banca la Oțelul din cauza indolenței
Papa Francisc a murit  Suveranul Pontif avea 88 de ani și   a iubit sincer fotbalul,  pe care îl considera „un antidot la subiectivism și la egoism”
Special

Becali vs. Șucu   Se încinge derby-ul! „Anul trecut, a zis că e un eșec să termine în spatele lui FCSB. Anul ăsta, termină   în spatele lui Dinamo”

 „Adio, mulțumim!”     San Lorenzo,  echipa de suflet a lui Papa Francisc, mesaj emoționant: „Vom fi mereu împreună, pentru eternitate!”
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
22.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %