Ce spune Stefano Pioli despre evoluțiile lui Ciprian Tătărușanu, titular în poarta lui AC Milan

AC Milan traversează o perioadă bună în Serie A, având victorii pe linie în ultimele cinci partide din campionat. După accidentarea recentă a lui Maignan, Ciprian Tătărușanu a devenit titularul echipei, iar tehnicianul Stefano Pioli susține că românul se află "în creștere".

Ciprian TatarusanuFoto: Spada / LaPresse / Profimedia

"Este în creştere. Este clar că pentru un portar e dificil să nu joace. Antonio Mirante este putin în urmă cu condiţia fizică, dar Tătăruşanu are încrederea noastră şi nu există nicio îndoială în legătură cu prezenta lui în poartă",a spus StefanoPioli, într-o conferinţă de presă, potrivit presei italiene.

După o lungă perioadă în care a fost doar rezervă, Tătăruşanu a devenit titular pentru că Maignan s-a accidentat şi va lipsi peste două luni.

AC Milan a transferat de curând un alt portar, Antonio Mirante, în vârstă de 38 de ani, fost la AS Roma şi liber de contract.

Deşi echipa italiană nu a avut probleme până acum cu Tătăruşanu în poartă în ultimele trei meciuri (două victorii în campionat şi o înfrângere, 0-1, în Liga Campionilor, cu Porto), fanii nu sunt mulţumiţi de prestaţia lui şi îl consideră nesigur pentru cele patru goluri primite până acum în Serie A, conform News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF
Superliga
13:48

Citește mai mult

Verdict din Spania Un renumit arbitru din LaLiga a analizat cele  3 faze controversate  din Dinamo - FCSB și  îi dă dreptate lui MM:  „VAR trebuia să intervină la toate!”
Superliga
15:29

Dinamo nu renunță la Musi  „Câinii” forțează  transferul  jucătorului de la FCSB
Superliga
13:54

Două penalty-uri și un roșu  Mihai Stoica  acuză arbitrajul, după victoria cu Dinamo: „În rest, mi s-a părut echidistant”
Superliga
09:58

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
31.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Creația lui Boloni Loți descoperă nu doar jucători de elită.  Formează și antrenori
Campionate
09:08

Ce „rachetă”!   VIDEO:   Baba Alhassan  rezolvă Derby de România pentru FCSB cu un gol de senzație!
Superliga
30.03

I-a îngropat pe „câini”  VIDEO.  Stipe Perica,  ratare uluitoare  după o gafă de juniori a lui Târnovanu!

Djokovic, răpus de un puști   Finală epică  la Miami: tânărul ceh Jakub Mensik l-a învins pe legendarul Novak Djokovic
Tenis
08:57