Cătălin Tolontan  Sânge pe  șapca roșie

Cătălin Tolontan Sânge pe șapca roșie

Pentru fotbalul nostru, puterea de simbol a lui „U” Cluj o depășește pe cea fotbalistică, cel puțin cea reflectată în clasamentul ultimelor decenii.

Câtă vreme „U” Cluj a fost depășită de alte echipe, legenda s-a împăcat cu povestea aristocratului scăpătat. După apariția lui CFR Cluj însă, lucrurile s-au schimbat.

În general, rivalitățile din același oraș sunt, mai peste tot în lume, aprige. AC Milan versus Inter, Galata contra Fener, AEK împotriva Panathinaikos.

De multe ori apar și separații care țin de istorie, de la cartiere la clase sociale sau chiar religie.

La Cluj, rețeaua sentimentală care susține puternic „U” Cluj, mai ales la nivelul establishmentului, are o problemă cu CFR pentru că unii sunt „românii” și alții „ungurii”.

După meciul de luni, 31 martie, „U” Cluj - CFR Cluj 1-0, mai mulți copii, suporteri ai lui CFR, au fost grav bătuți de către suporteri ai „șepcilor roșii”, numele de glorie al lui „U”. S-a ajuns la violențe stradale. Unul dintre puștii lui CFR a fost lovit cu bâta în cap și a ajuns la spital.

Kelemen Hunor: Nu sunt doar cazuri izolate

Deși la nivelul Primăriei, Poliției și Parchetului existau toate datele, Emil Boc a ieșit a doua zi și a minimalizat violențele, acesta fiind un eufemism pentru a spune că le-a mușamalizat.

Președintele UDMR Kelemen Hunor s-a înfuriat, pe bună dreptate: „Au suferit răni grave în urma atacurilor, fiind agresaţi în timp ce se întorceau paşnic acasă. Nu accept argumentul că acestea sunt doar cazuri izolate. Orice discurs instigator la ură trebuie sancţionat, indiferent de cine îl rosteşte”.

Sigur că acei copii nu au fost bătuți, în sens strict, pentru că erau unguri, ci pentru că erau suporteri ai echipei rivale. Numai că CFR e percepută drept „echipa maghiară”.

Să nu ne mințim: la Cluj, rivalitatea sportivă a fost definită etnic, în mod sistematic, de către politicienii și afaceriștii „patrioți” care nu știu fotbal, dar se folosesc de „U”.

Acum a venit nota de plată. Pe care o achită, ca întotdeauna, cei fără apărare, în timp ce autoritățile, politice și sportive, aleg mușamalizarea.

Societatea a reacționat însă. Presa de limbă română, care aparține prin definiție publicului, nu statului, a insistat să se facă lumină în evenimente și a criticat atitudinea primarului Emil Boc.

E de discutat care este și responsabilitatea noastră, ca jurnaliști, când promovăm deseori narațiuni etnice în sport. Nu ne excludem.

În cazul copilului bătut, merită urmărit până la capăt și răspunsul Departamentului pentru Situații de Urgență, după ce familia a spus că ambulanța a venit la zeci de minute.

Răspunsul îl găsiți în articolul: „Ambulanța a venit în 20 de minute. E acceptabil”, publicat astăzi pe GOLAZO.ro, pe care-l puteți parcurge aici.

La rândul lui, „U” Cluj, club finanțat masiv de Primărie, are datoria de a interveni. „Șepcile roșii” nu au nevoie de mai multă culoare roșie.

Știrile zilei din sport
„Băi bandiților!”    VIDEO.  Șumudică și oficialii Rapidului,   reacție scandaloasă  în Giulești! Arbitrii, înjurați la vestiare
Superliga
00:59

Citește mai mult

PENALTY CLAR PENTRU RAPID!    VIDEO.   La 2-1 pentru FCSB, Târnovanu l-a lovit rău pe Christensen în careu, dar nici Radu Petrescu, nici Hațegan de la VAR   n-au dat 11 metri
Superliga
27.04

Rapid - FCSB 1-2    VIDEO  Campioana   câștigă după 11 ani  în Giulești și se desprinde spre titlu!

Copleșită de emoții    Cristina Neagu,  cu ochii în lacrimi după ultimul meci jucat în Liga Campionilor: „Supărarea oricum rămâne”
Handbal

Știri ultima oră
11:14
MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”: „Mersi mult că exiști!” » Critici pentru jucătorii campioanei

10:09
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții

09:46
Săpunaru, scos din minți Derapaj incredibil la adresa „centralului” de la Rapid - FCSB: „Jegosul ăsta n-o să mai arbitreze niciodată aici!”

10:34
„Nu trebuia să intre!” Basarab Panduru l-a criticat dur pe tânărul jucător de la FCSB: „Din momentul ăla, s-a jucat 10 contra 9”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Top stiri din sport
Liverpool, campioană!     „Cormoranii” au câștigat titlul #20 , după 5-1 cu Tottenham! Imagini   fabuloase  de pe Anfield
Campionate
27.04
Liverpool, campioană! „Cormoranii” au câștigat titlul #20, după 5-1 cu Tottenham! Imagini fabuloase de pe Anfield
Citește mai mult
Liverpool, campioană!  „Cormoranii” au câștigat titlul #20 , după 5-1 cu Tottenham! Imagini fabuloase de pe Anfield
Suspiciuni în Liga 2  Revenirea Chindiei de la 0-2, pusă   sub semnul întrebării:  „Patrick Petre s-a cerut singur afară!”
Liga 2

Out de la U Craiova!  Fotbalistul l-a dezamăgit pe Mirel Rădoi și   va pleca în vară

Esbjerg, coșmar cu repetiție     VIDEO.  CSM București   ratează Final Four-ul  Ligii Campionilor pentru al 7-lea an la rând, după un final dramatic!

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %