Marți dimineață, FCSB și Nicolae Dică au ajuns la un acord pentru încheierea pe cale amiabilă a raporturilor contractuale, după ce luni seară formația roș-albastră a pierdut pe terenul Universității Cluj (1-2).
În afara locurilor de Play-Off dar și cu două restanțe rămase de disputat, FCSB-ul se va baza momentan pe interimatul asigurat de Mihai Pintilii, fostul jucător al vicecampioanei României.
Încă de marți, Gigi Becali a confirmat negocierile cu mai mulți tehnicieni, iar la doar o zi distanță, cunoaștem candidații pentru banca tehnică a echipei clasate pe locul 7 în Superliga României.
Liviu Ciobotariu, marele favorit pentru postul de antrenor principal
Dacă inițial se vorbea despre varianta Andrei Prepeliță sau chiar Ilie Poenaru, rămas tot marți fără echipă după despărțirea de UTA Arad, se pare că Liviu Ciobotariu este favoritul numărul 1 la ocuparea băncii tehnice a vicecampioanei României, FCSB.
Conform as.ro, antrenorul în vârstă de 51 ani este deja în tratative avansate cu Gigi Becali, pentru o preluare cât mai rapidă a sarcinilor, însă, cele două părți s-au împotmolit la discuția privind prima de instalare.
În prezent tehnicianul celor de la FC Voluntari, Ciobotariu a solicitat drept primă de instalare suma de 60.000 euro, asta pentru a fi sigur că nu va rămâne descoperit în situația în care despărțirea va fi una rapidă.
Eugen Neagoe, o variantă secundară
În cazul în care Gigi Becali nu va ajunge la un consens cu Liviu Ciobotariu, finanțatorul celor de la FCSB a menționat că îl ia în calcul și pe actualul antrenor al Universității Cluj, Eugen Neagoe, tehnician care i-a adus „sfârșitul” lui Nicolae Dică la FCSB, după succesul obținut pe Cluj Arena.
FCSB va juca joi seară de la ora 22:00 în UEFA Conference League, în compania celor de la West Ham United. Meciul va fi transmis în direct pe Pro Arena.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro