Cine o susține necondiționat pe Naomi Osaka după retragerea de la Roland Garros

Cine o susține necondiționat pe Naomi Osaka după retragerea de la Roland Garros

După anunțul șoc de luni al lui Naomi Osaka de a se retrage de la Roland Garros, sponsorii ei și-au anunțat susținerea după decizia luată de tenismenă.

Naomi OsakaFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Amenințată cu excluderea din competiție după ce a hotărât să boicoteze conferințele de presă de la Roland Garros, Naomi Osaka a anunțat, luni, că se retrage de la Grand Slam-ul parizian.

La o zi după anunțul niponei, sponsorii au anunțat că o susțin în demersul ei.

„Gândurile noastre sunt alături de Naomi. O sprijinim şi îi recunoaştem curajul de a împărtăşi propria experienţă de sănătate mintală", a precizat, într-un comunicat, producătorul de echipament sportiv Nike, cu care Osaka se află sub contract din 2019.

„Decizia luată de Naomi Osaka ne aminteşte tuturor cât de important este de a pune pe primul plan sănătatea şi starea generală de bine. O susţinem şi îi admirăm curajul de a aborda probleme importante, atât pe teren, cât şi în afara terenului”, a arătat Mastercard.

„Ne rugăm pentru recuperarea grabnică a lui Naomi Osaka şi îi dorim succes în continuare", a declarat un purtător de cuvânt al companiei Nissin Foods, producător japonez de tăiţei (noodles) instant, potrivit News.ro.

„Nu este o situație pe care mi-am imaginat-o sau am intenționat să o creez acum câteva zile. Cred că, acum, cel mai bun lucru pentru turneu, pentru ceilalți jucători și bunăstarea mea este să mă retrag, astfel încât toată lumea să se poată concentra asupra tenisului care se desfășoară la Paris”, anunța luni Naomi Osaka.

De la ce a pornit toată polemica în jurul lui Naomi Osaka

Câștigătoare a patru titluri de Grand Slam, Naomi Osaka a anunțat că nu va lua parte la conferințele de presă din timpul Roland Garros-ului și că speră ca amenzile pe care le va plăti pentru luarea acestei decizii să meargă la o organizație caritabilă pentru sănătatea mintală.​

Duminică, organizatorii anunțaseră că japoneza a fost amendată cu 15.000 de dolari pentru că nu şi-a onorat obligaţiile contractuale legate de mass-media și că ar putea fi chiar exclusă din competiția de la Paris.

Mari, sora lui Naomi, susține că tenismena a luat decizia boicotului ”ca să blocheze” toți contestatarii ei.

Luni, Wim Fissette, antrenorul lui Osaka, a declarat și el, pe marginea acestui subiect, că ”Naomi are posibilitatea să folosească statutul său pentru a aborda probleme şi a iniţia lucruri".

Mai mulți reprezentanți de top ai sportului alb au comentat decizia lui Osaka. Printre ei s-a numărat și Ashleigh Barty, lidera mondială: "Întrebările nu mă împiedică să dorm".

Cum comentează Serena Williams retragerea surprinzătoare a lui Naomi Osaka de la Roland Garros

Ana Bogdan poate profita de retragerea lui Osaka

România are deja o reprezentantă în turul trei de la Roland Garros, după ce Ana Bogdan a profitat de retragerea lui Naomi Osaka de la Grand Slam-ul parizian.

Locul 102 WTA, Ana are garantat din partea organizatorilor un cec în valoare de €113.000 pentru calificarea în turul al treilea. De asemenea, sportiva noastră va primi și 130 de puncte în ierarhia WTA de simplu.

Este practic cea mai bună performanță atinsă de Ana la un Grand Slam (turul trei), ea mai reușind acest lucru o singură dată: Australian Open, ediția din 2018.

Ana Bogdan știe cu cine se va duela pentru un loc în optimile de la Roland Garros: cu învingătoarea disputei dintre Paula Badosa (35 WTA) și Danka Kovinic (62 WTA).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF