Dan Udrea  Deac, un  căpitan amator

Dan Udrea Deac, un căpitan amator

Deac își vede numărul pe tabela care indică schimbare în echipa CFR-ului. E minutul 66, clujenii o conduc cu 2-1 pe FC Argeș, în Cupa României. Dan Petrescu se gândește să-l mai odihnească pe Deac, care se apropie de 39 de ani!

„Niciodată nu l-am văzut pe Lăcătuș sfidând banderola”

Deac pleacă spre marginea terenului. Nu înainte de a-și scoate banderola. Și de a o arunca pe jos. Direct pe jos. Dar nu doar că a aruncat-o. A făcut-o în același mod în care vrei să scapi de ceva mizerabil de pe tine. Ceva care îți pute. Ceva care te irită, care îți provoacă silă.

Pe scurt, în acest caz, banderola de căpitan a CFR-ului a fost pe post de hârtie igienică.

Așa ceva nu se face niciodată, dar niciodată. Nu o spun eu, o spune un fost căpitan al Stelei. Marius Baciu, care a jucat la finalul anilor '90 la Steaua, și-a amintit în studio la Prima Sport că „eu pe Lăcătuș nu l-am văzut niciodată sfidând banderola de căpitan. Niciodată! Pentru el era ceva sfânt!”.

Diferența dintre explicațiile lui Deac și ceea ce s-a văzut

Au trecut vremurile în care jucătorii se identificau cu un club. Care efectiv simțeau și trăiau pentru culori. Pentru unii precum Lăcătuș, Cornel Dinu, Costică Ștefănescu, Tudorel Stoica, Gică Hagi, Cristi Chivu banderola era ceva autentic. Ceva ce trebuie apărat, îngrijit, prețuit. Era efectiv o onoare, o mândrie să o poarte.

Îmi imaginez cu greu o scenă în care oricare dintre cei enumerați mai sus, la o schimbare oarecare, să facă același gest cu cel comis de Deac.

Să arunci pe jos banderola e cel mai josnic mod în care un căpitan se poate comporta. Ciprian s-a apărat și a susținut că a vrut să îi dea banderola lui Păun, care era în spatele lui.

Ciprian Deac a aruncat banderola pe gazon Ciprian Deac a aruncat banderola pe gazon
Ciprian Deac a aruncat banderola pe gazon

Una e să-i dai cuiva banderola, să mergi și să o pui pe brațul colegului și cu totul altceva să o arunci fix cum arunci la coșul de gunoi un cotor de măr sau o hârtie igienică, după ce o folosești.

Când e bună banderola și când provoacă greață

Sună urât, dar mai urât e gestul lui Deac. Când ți se rupe de banderolă, înseamnă că ți se rupe de echipă, de colegi, de club, de suporteri, de staff, de oricine.

Te interesează, de fapt, doar de persoana ta. Dacă ție îți e bine, dacă joci bine, atunci banderola e bună. Când e invers și joci slab, dacă ești și schimbat, banderola devine doar un accesoriu care te enervează și îți provoacă doar greață.

Gestul lui Deac e chiar șocant fiindcă nu e în discuție un fotbalist aflat în trecere la CFR. E un jucător care rulează pe al 14-lea sezon în Gruia. Care a bifat 13 din cele 16 trofee câștigate de club în întreaga istorie și care are cele mai multe goluri marcate în campionat, all-time, în tricoul ardelenilor. Și cu toate acestea, n-are nici cel mai mic respect față de banderolă.

100% conduită la antrenament și în viața extrasportivă, 100% amator în rolul de căpitan

Păcat că un fotbalist care, din punct de vedere al antrenamentelor și al vieții extrasportive, a avut o conduită de profesionist 100%, recurge la un gest de amator autentic, tot 100%.

Nu e aproape nici o diferență între ce a făcut Deac și circul produs de Louis Munteanu la adresa lui Dan Petrescu. Între cei doi e o diferență de 16 ani. Unul s-a comportat ca un copil rebel, luat de val. Celălalt, ca un veteran preocupat doar de el și de pătrățelele de pe abdomen.

Dacă îmi aduc bine aminte, eliminarea CFR-ului din Europa în acest sezon poartă serios amprenta lui Deac.

Vă amintiți gestul de huligan pe care l-a avut la meciul tur cu Pafos, când și-a lăsat colegii în inferioritate și a împiedicat-o pe CFR să rezolve calificarea din primul meci.

Atunci, antrenorul și clubul s-au comportat cu mănuși la adresa lui. Pentru că Deac face parte din istoria clubului.

„Recunștința” a venit marți seară, când banderola de căpitan a clubului, tot un fel de istorie, amestecată cu valoare și meritocrație, a fost mototolită și aruncată la gunoi, chiar de Deac.

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
09:02
„Nu s-a decis campioana” Charalambous îl contrazice pe patron: „Poți plăti dacă îți pierzi concentrarea”
„Nu s-a decis campioana” Charalambous îl contrazice pe patron: „Poți plăti dacă îți pierzi concentrarea”
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa