CM Handbal (f): Cum se califică România la turneele preolimpice din luna martie

Naționala României este între cele mai bune 12 națiuni ale lumii și la Mondialul din 2019, după o victorie mare în fața Ungariei, cu 28-27. Astfel, tricolorele au două opțiuni de calificare la turneele preolimpice. O clasare în top 7 la Kumamoto ar fi cea mai bună opțiune, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

România a plecat la turneul final din Japonia cu obiectivul de a se clasa între cele mai bune șapte naționale, care să-i permită accederea la turneele preolimpice din luna martie. Tricolorele au avut însă evoluții care nu le recomandă încă să viseze atât de departe, exceptând ultimele 30 de minute ale jocului cu Ungaria.

Prima reprezentativă intră cu zero puncte în Main Round, alături de Spania, Muntenegru, Rusia, Suedia și Japonia. Are în față trei jocuri, dar și un handicap de patru puncte față de Rusia și Spania. Numai printr-o evoluție la cel mai înalt nivel, dar și prin jocul rezultatelor mai poate depăși România una dintre aceste două adversare.

Tricolorele au un handicap de două puncte față de Suedia și Muntenegru, cu ultima având și dezavantajul meciului direct din această săptămână (scor 26-27), în cazul în care vor termina la egalitate de puncte. Realist vorbind, cel mai la îndemână obiectiv ar fi locul 4 în grupă, care ar putea fi obținut cu două victorii în fața Suediei și Japoniei.

Și în acest caz, România ar avea nevoie de jocul rezultatelor, Gullden & Co să nu câștige mai mult de un joc cu Muntenegru și Spania. Dacă acest scenariu se confirmă, atunci România ar juca un meci de clasament pentru locurile 7-8.

Cum arată programul României în Grupa II Principală:

Duminică, 8 decembrie:

România vs Rusia

Marți, 10 decembrie:

România vs Suedia

Miercuri, 11 decembrie:

România vs Japonia

Grupa Principală II, clasament:

1 Rusia 4 puncte (+18 golaveraj)

2 Spania 4 (+16)

3 Suedia 2 (0)

4 Muntenegru 2 (0)

5 România 0 (-16)

6 Japonia 0 (-18).

*Primele două se califică în semifinale.

Între cele 12 națiuni calificate în Main Round se regăsesc două naționale care sunt deja calificate pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Coreea de Sud și Japonia din postură de țară gazdă. Niponele au șanse mici să intre în top 8, pentru că la rândul lor au zero puncte la startul Main Round.

Și au arătat că sunt destul de departe de Rusia și Suedia ca valoare, în prima săptămână. Coreea de Sud, în schimb, are potențial de top 7, caz în care echipa care va termina pe locul 8 la Kumamoto va ajunge la rândul ei la turneele preolimpice.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 