CM Handbal (f): Romania vs Slovenia 31-28/ Victorie muncita

CM Handbal (f): Romania vs Slovenia 31-28/ Victorie muncita

Echipa nationala de handbal feminin a Romaniei a bifat a doua victorie la Campionatul Mondial din Germania, scor 31-28 impotriva Sloveniei. Dupa ce a surprins in prima etapa cu victoria contra Frantei, Slovenia a inceput curajos si partida cu jucatoarele pregatite de Ambros Martin, conducand chiar si la cinci goluri diferenta (11-6 si 12-7). Ana Gros a fost inamicul principal al tricolorelor, reusind sa marcheze din toate pozitiile. Romania a revenit pe finalul primei reprize, iar la pauza scorul a fost egal, 14-14. Romancele au gestionat cu luciditate actul secund, iar Slovenia a fost nevoita sa alerge tot timpul dupa egalare.

Romania, la CM de handbal femininFoto: germanyhandball2017.com

UPDATE: Spania a reusit al doilea succes in Grupa A, scor 32-15 impotriva Paraguayului.

UPDATE: Franta a obtinut prima victorie in Grupa A, scor 26-19 cu Angola.

Neagu a fost cea mai buna marcatoare a partidei, cu 11 goluri. Din tabara slovena s-au remarcat Ana Gros (10 goluri) si Tjasa Stanko (5).

Ce a spus selectionerul Ambros Martin:

"O super victorie, dar au fost si momente dificile. Cred ca am castigat si cu inima azi pentru ca a fost un meci extrem de dificil. Stiam ca ele vor incepe jocul in forta, dar echipa a reactionat foarte bine dupa ce a fost condusa. Am crezut intotdeauna in puterile noastre si am reusit pana la urma sa ne impunem si sunt foarte fericit. Adversarele ne-au pus probleme mari in prima repriza, au dat mult pe spatiul portii, dar noi am pastrat disciplina si lucrurile tactice pe care le-am discutat inainte de meci. Fiecare jucatoare isi stie rolul ei si reusim sa jucam ca o echipa adevarata, iar acest lucru este esential! Acest rezultat este important pentru noi, dar nu e unul decisiv. Ne vom bucura in aceasta seara, dar apoi ne vom pregati pentru meciul cu Spania, pentru ca va fi unul extrem de greu", a declarat Ambros Martin pentru Telekom Sport.

"Poate ca ar trebui sa vin cu o jumatate de ora la sala ca sa ma pregatesc pentru prima repriza, dar tragem linie la finalul meciului. Am inceput mai slab si eu, si echipa, dar e bine ca pana la final a iesit bine, asa cum ne-am propus. In aparare nu am reusit s-o anihilam pe Ana Gros. Ne-am propus sa ne aparam 6-0, cu om direct la ea, dupa care am trecut la aparare combinata, si cred ca a fost cheia succesului. Acum ne vom bucura putin, cam o jumatate de ora, dupa care vom merge la hotel si vom pregati meciul urmator, cu Spania", a declarat Eliza Buceschi la Telekom Sport, conform News.ro.

S-au disputat pana acum in Grupa A:

Romania - Paraguay 29-17 (16-7 la pauza)

Franta - Slovenia 23-24 (10-13)

Spania - Angola 28-24 (15-13)

Romania - Slovenia 31-28 (14-14)

Angola - Franta 19-26 (10-11)

Paraguay - Spania 15-32 (6-16)

Grupa A, clasament:

Programul meciurilor din Grupa A:

5 decembrie: Franta - Paraguay, Romania - Spania, Slovenia - Angola

7 decembrie: Romania - Angola, Spania - Franta, Paraguay - Slovenia

8 decembrie: Angola - Paraguay, Spania - Slovenia, Franta - Romania

Desfasurarea livetext a partidei:

Min 60 Romania - Slovenia 31-28

Marcatoare: Udristioiu (2), Elisei, Buceschi, Neagu, Pintea

Neagu vede poarta goala si incearca sa surprinda cu un gol de la distanta, insa mingea nu prinde spatiul portii. Slovenia reuseste doua goluri consecutive si restabileste egalitatea: 25-25. Udristioiu trimite foarte bine la coltul scurt, insa slovenele reusesc sa inscrie in inferioritate numerica: 26-26. Neagu paseaza formidabil pentru Elisei, care nu o iarta pe Pandzic. Koren acuza o lovitura la ceafa si iese in afara terenului. Buceschi majoreaza avantajul, insa Ines Amon da replica imediat: 28-27. Jucatoarele noastre rateaza un atac, iar Dedu are o interventie fabuloasa la faza imediat urmatoare. Eliminare de doua minte in tabara Sloveniei, iar Cristina Neagu transforma o lovitura de la 7 metri. Selectionerul Sloveniei solicita un nou time-out. Suporterii romani sunt la inaltime, impresia este aceea ca meciul se desfasoara in Romania. Tricolorele reusesc sa le blocheze pe slovene inainte de a arunca spre poarta. Time-out cerut de Ambros Martin. Udristioiu si Ines Amon modifica pe rand tabela de scor. Pandzic pareaza foarte bine o lovitura, mingea revine insa la Pintea, care stabileste scorul final: 31-28. A doua victorie pentru Romania la Campionatul Mondial din Germania.

Min 50 Romania - Slovenia 25-23

Marcatoare: Neagu (2), Buceschi (2), Pintea

Ana Gros puncteaza de la 7 metri, din nou egalitate (20-20). Critina Neagu trimite direct la vinclu. Ce reusita! Koren gaseste iar drumul spre gol, insa Buceschi este intr-o forma foarte buna si aduce echipa Romaniei in avantaj. Neagu inventeaza o pasa de geniu pentru Crina Pintea, care inscrie de pe semicerc: 23-22. Avem noroc, Ana Gros este oprita de bara. Neagu isi arata valoarea, inscrie cu o lovitura superba, fara sansa pentru portarul Sloveniei: 24-23. Uros Bregar solicita time-out. Romania rateaza sansa sa se distanteze la trei goluri, dupa ce Geiger trimite peste poarta. Stanko o "executa" pe Dedu: 24-23. Buceschi trimite in forta si marcheaza: 25-23.

Min 40 Romania - Slovenia 20-19

Marcatoare: Pintea (2), Neagu (2), Buceschi (2)

Crina Pintea inscrie al treilea gol in acest meci, iar Romania trece pentru prima data la conducere: 15-14. Zulic arunca de pe picioare si restabileste egalitatea. Eliza este impinsa si Romania primeste lovitura de la 7 metri. Neagu transforma si isi trece in cont al zecelea gol de la acest turneu final. Dedu este la post, romancele profita, iar Buceschi duce scorul la 17-15. Koren o invinge pe Dedu, insa Buceschi schimba imediat scorul si in dreptul Romaniei: 18-16. Alja Vrcek reduce din diferenta: 18-17 pentru Romania. Koren restabileste egalitatea, iar Ana Gros o aduce din nou in avantaj pe Slovenia, dupa o pasa gresita a fetelor noastre. Ritmul jocului este unul alert, Pintea marcheaza din nou: 19-19. Cristina Neagu se inalta si trimite in forta: din nou avantaj pentru tricolore (20-19). Dedu are si ea o parada de exceptie.

Min 30 Romania - Slovenia 14-14

Marcatoare: Geiger, Elisei, Udristioiu, Pintea, Neagu (2)

Geiger marcheaza cu o lovitura care a masurat 93 km/h. Echipa lui Ambros Martin da semne de revenire, Elisei inscrie al doilea gol consecutiv al tricolorelor si Romania vine la doua goluri diferenta. Selectionerul Sloveniei cere time-out, iar elevele sale revin cu un gol. Elisei este eliminata doua minute, dar reusim sa inscriem in inferioritate numerica, prin Udristioiu. Aneta o lanseaza foarte bine pe Crina Pintea, iar Romania se apropie la un singur gol: 13-12 pentru Slovenia. Neagu aduce egalarea, dar Ana Gros iese din nou la rampa: 13-14. Ambros solicita time-out, cu cateva momente inainte de finalul primei reprize. Jucatoarele din Slovenia comit pasi, iar Neagu finalizeaza o actiune rapida a echipei noastre. Romania si Slovenia se afla la egalitate, scor 14-14, dupa primele 30 de minute.

Min 20 Romania - Slovenia 8-12

Marcatoare: Pintea, Udristioiu, Elisei, Neagu (2)

Ines Amon este eliminata doua minute, prima superioritate pentru Romania. Jucatoarele lui Ambros Martin profita si inscriu prin Crina Pintea, dupa o pasa excelenta a Cristinei Neagu. Ana Gros o invinge pe Denisa Dedu (4-8). Udristioiu inscrie cu o lovitura la coltul scurt, iar Romania se apropie la trei goluri. Ana Gros fabrica goluri pe banda rulanta. Cristina Neagu trimite apoi in bara. Ana Gros puncteaza si de la 7 metri. Slovenia conduce cu 11-6. Stanko este eliminata, iar Neagu se inalta superb si inscrie de la 9 metri. Zulic ramane singura cu Dedu, insa jucatoarea noastra se opune golului. Cristina Zamfir Florianu scapa singura spre poarta, dar trimite pe directia portarului. Tricolorele nu se regasesc, Ana Gros mai inscrie inca o data. Cristina Neagu reduce din diferenta: 8-12, dupa 20 de minute de joc.

Min 10 Romania - Slovenia 3-7

Marcatoare: Neagu (2), Elisei

Stanko face pasi si Slovenia rateaza primul atac al partidei. La faza imediat urmatoare, jucatoarele noastre pierd balonul, iar Slovenia inscrie pe contraatac, prin Kore. Buceschi este prima care suteaza spre poarta, dar portarul blocheaza la timp. Stanko inscrie de la 7 metri si dubleaza avantajul Sloveniei. Neagu modifica pentru prima data tabela in dreptul Romaniei, in timp ce Dedu are doua parade consecutive senzationale. Neagu arunca de pe picioare, dar mingea nu prinde spatiul portii. Gol de pe semicerc pentru elevele lui Uros Bregar si Slovenia se distanteaza la 3-1. Ana Gros inscrie un gol superb, nicio sansa pentru Dedu: 4-1 pentru Slovenia. Crina Pintea trimite din unghi, insa mingea loveste bara. Stanko isi mai trece in cont inca un gol, iar Crina Pintea este eliminata doua minute. Romania inscrie in inferioritate numerica, prin Cristina Neagu. Elisei inscrie si Romania se apropie la trei goluri: 6-3. Slovenia mai puncteaza insa inca o data (7-3 pentru Slovenia).

A inceput partida. Slovenia a avut lovitura de start

Se intoneaza cele doua imnuri. Sportivele noastre vor avea din nou sprijinul suporterilor. Un tricolor imens a fost intins la una dintre peluzele arenei din Trier

Meciul este arbitrat de Ivan Pavicevic si Milos Raznatovic (ambii din Muntenegru)

Citeste aici o ampla prezentare a Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania.

Slovenia a revenit la un Campionat Mondial dupa o pauza de 12 ani si bifeaza a cincea participare. Echipa pregatita de Uros Bregar, tehnicianul care antreneaza si Krim Ljubljana, a avut parte de un debut de vis la competitia din Germania, cu o victorie in fata Frantei (scor 24-23), una dintre favoritele la castigarea medaliilor de aur. Franta este vicecampioana olimpica la Rio (2016), a cucerit bronzul la Campionatul European de anul trecut si a incheiat pe locul 7 la editia din 2015 a Campionatului Mondial.

Slovenia s-a aflat la conducere pe toata durata partidei cu Franta, cea mai mare diferenta fiind de 6 goluri: 11-5. Slovenia a intrat la pauza cu un avantaj de trei goluri (scor 13-10). Pe final de meci, Franta a punctat de doua ori consecutiv, dar nu a mai putut evita infrangerea. Din tabara Sloveniei s-a remarcat Ana Gros, care a reusit sa marcheze de noua ori. Neli Irman si Tjasa Stanko au inscris cate patru goluri.

Ce a facut Slovenia de-a lungul timpului la competitiile majore:

  • Campionatul Mondial: 1997: locul 18 - 2001: 9 - 2003: 8 - 2005: 14
  • Campionatul European: 2002: 10 - 2004: 9 - 2006: 16 - 2010: 16 - 2016: 14

Jucatoare cheie: Ana Gros, Neli Irman

Lotul Romaniei la CM:

Denisa Dedu, Iulia Dumanska - portari

Valentina Elisei Ardean, Ana Maria Popa - extreme stanga

Cristina Neagu, Cristina Florianu, Gabriella Szucs - interi stanga

Eliza Buceschi, Madalina Zamfirescu, Cristina Laslo - centri

Crina Pintea, Timea Tatar, Cynthia Tomescu - pivoti

Melinda Geiger, Ana Maria Dragut - interi dreapta

Aneta Udristoiu, Ana Maria Berbece - extreme dreapta.

Selectioner: Martin Ambros. Antrenor secund: Horatiu Pasca. Antrenor portari: Jaume Mauri Fort. Medic: Florin Ciocoiu. Maseur: Adrian Ionescu, Claudiu Marasteanu. Psiholog: Florentina Tonita.

Meciurile Romaniei in Grupa A:

Romania vs Paraguay/ 2 decembrie, scor 29-17

Romania vs Slovenia/ 3 decembrie, scor 31-28

Romania vs Spania/ 5 decembrie, ora 21:30

Romania vs Angola/ 7 decembrie, ora 19:00

Romania vs Franta/ 8 decembrie, ora 19:00

Ce a facut Romania de-a lungul timpului la CM:

1957 - locul 9

1962 - aur

1965 - locul 6

1971 - locul 4

1973 - argint

1975 - locul 4

1978 - locul 7

1982 - locul 8

1986 - locul 5

1990 - locul 7

1993 - locul 4

1995 - locul 7

1997 - locul 12

1999 - locul 4

2001 - locul 17

2003 - locul 10

2005 - argint

2007 - locul 4

2009 - locul 8

2011 - locul 13

2013 - locul 11

2015 - bronz.

Componenta grupelor pentru CM 2017:

Grupa A (Trier): Franta, Romania, Spania, Slovenia, Angola, Paraguay;

Grupa B (Bietigheim-Bissingen): Norvegia, Suedia, Cehia, Ungaria, Argentina, Polonia;

Grupa C (Oldenburg): Danemarca, Rusia, Brazilia, Muntenegru, Japonia, Tunisia;

Grupa D (Leipzig): Olanda, Germania, Serbia, Coreea de Sud, China, Camerun.

*Primele patru echipe din fiecare grupa se vor califica in optimile de finala, faza din care se va juca eliminatoriu pana la medalii.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
19:45
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala
14:22
Mircea Lucescu, furios Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor să ne fure munca!”
Citește mai mult
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure munca!”
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
18:14
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
15:18
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii
15:33
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Citește mai mult
Dan Udrea Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare. Care e întrebarea legitimă
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
16:15
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”
Liga 1
12:40
Regretă că a mers la FCSB Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Citește mai mult
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am greșit foarte mult”
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi
13:03
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele! Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Citește mai mult
Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și calificare în semifinale la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa