CM Qatar 2022: Votul pentru o ediție cu 48 de echipe va avea loc la Miami, iar decizia finală va fi luată la Paris

Consiliul FIFA se va pronunţa, vineri, la Miami, cu privire la eventualitatea participării a 48 de echipe la ediţia din 2022 a Cupei Mondiale, din Qatar, însă o decizie va fi luată, în iunie, la Paris, relatează AFP, potrivit Le Figaro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Membrii Consiliului FIFA îşi vor exprima, vineri, punctul de vedere cu privire la studiul de fezabilitate realizat de FIFA, care înclină în favoarea trecerii la un format al CM cu 48 de echipe de la ediţia din 2022. Momentan, o astfel de schimbare de format este ratificată pentru ediţia din 2026.

“Membrii consiliului se vor pronunţa cu privire la concluziile studiului de fezabilitate, conform cărora este posibilă o Cupă Mondială cu 48 de echipe în Qatar, în 2022, dacă o ţară sau ţări vecine vor găzdui meciuri”, se arată într-un document văzut de jurnaliştii de la AFP.

Decizia finală cu privire la acest subiect va fi luată de Congresul FIFA, în 6 iunie, la Paris.

Potrivit studiului de fezabilitate, o Cupă Mondială cu 48 de echipe în loc de 32 ar genera “venituri suplimentare de 300 până la 400 de milioane de dolari”. Însă pentru a se trece de la un program cu 64 de meciuri la unul cu 80 de meciuri unele partide ar trebui să se dispute în afara Qatarului, într-o ţară vecină. “Nicio ţară nu este favorită. Cinci ţări şi-ar putea manifesta interesul: Bahrain, Kuwait, Arabia Saudită, Oman şi Emiratele Arabe Unite”, a declarat o sursă citată de AFP.

Situaţia geopolitică din regiune nu îi este însă favorită Qatarului. În 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrain şi Egiptul au impus un embargo economic şi diplomatic Qatarului, căruia-i reproşează că este prea apropiat Iranului, marele rival regional al Riadului, şi pe care-l acuză că susţine terorismul, din cauza bunăvoinţei sale faţă de mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi