Coronavirus: Espanyol Barcelona (LaLiga) a anunțat șase cazuri; Verona (Serie A), unul

​În fotbal au fost confirmate marți seară alte cazuri de infectare cu COVID-19, șase provenind de la echipa spaniolă Espanyol Barcelona (locul 20 - ultimul în LaLiga), iar unul de la gruparea italiană Hellas Verona (locul 8 în Serie A).

HotNews.roFoto: Hotnews

"În această după-amiază, a fost confirmat faptul că şase membri ai RCD Espanyol Barcelona, din prima echipă şi din staff-ul antrenorilor, au primit rezultate pozitive la testele pentru coronavirus, care au fost efectuate în ultimele ore. Toţi aceştia au simptome uşoare şi respectă recomandările medicale", a precizat gruparea din LaLiga, potrivit marca.com.

Clubul şi-a suspendat activitatea începând din 13 martie şi toţi jucătorii sunt la autoizolare de atunci.

Tot marţi, Marca a anunţat că fostul preşedinte al clubului Real Madrid, Lorenzo Sanz (76 ani), care a condus gruparea de pe Santiago Bernabeu între 1995 şi 2000, este internat la terapie intensivă şi se află în stare gravă, din cauza infectării cu coronavirus.

În italia, Mattia Zaccagni (24 de ani), mijlocaşul echipei Hellas Verona, a fost testat pozitiv, marţi, cu virusul Sars-Cov-2. Potrivit clubului său, jucătorul se simte bine. El a avut doar câteva puseuri de febră.

Echipa este în autoizolare până la 25 martie, potrivit News.ro.

Cazuri de coronavirus în fotbal

În Serie A au fost înregistrate până acum 13 cazuri (în rândul jucătorilor). Sampdoria a confirmat cele mai multe cazuri - şapte: Bartosz Bereszynski, Fabio Depaoli, Omar Colley, Albin Ekdal, Antonino La Gumina, Morten Thorsby şi Manolo Gabbiadini.

De la Fiorentina au fost infectați cu COVID-19 următorii jucători: Dusan Vlahovic, Patrick Cutrone și German Pezzella. De asemenea, Daniele Rugani și Blaise Matuidi de la Juventus au fost diagnosticați cu noul coronavirus.

Hellas Verona a confirmat un caz de infectare cu COVID-19: Mattia Zaccagni.

În Premier League, Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal, a fost testat pozitiv, precum și jucătorul Callum Hudson-Odoi de la Chelsea. Joi (12 martie), The Guardian a anunțat că trei fotbaliști de la Leicester (fără a le da numele) au fost și ei depistați pozitiv cu Covid-19.

În Liga a doua din Germania (Bundesliga 2), echipa Hannover 96 are două cazuri: Timo Hubers şi Jannes Horn. De asemenea, FC Nurnberg a intrat în carantină după ce unul dintre fotbaliştii săi, Fabian Nurnberger, a fost depistat pozitiv pentru coronavirus.

Vineri (13 martie) a fost confirmat primul caz în rândul fotbaliștilor profesioniști din Franța. Este vorba despre atacantul sud-coreean Hyun-jun Suk (28 de ani) de la Troyes, echipa aflată pe locul 4 în Ligue 2.

În Bundesliga au fost confirmate până acum două cazuri: fundaşul Luca Kilian de la Paderborn și un jucător de la Hertha Berlin.

În LaLiga, primul caz de coronavirus a apărut duminică (15 martie): Ezequiel Garay (Valencia). Valencia a dezvăluit luni (16 martie) că 35% din personalul său, jucători și antrenori, a fost testat pozitiv.

Espanyol Barcelona are șase membri din prima echipă şi din staff-ul antrenorilor infectați cu coronavirus.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 