Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, sâmbătă, că naţionala României se poate impune în faţa oricărui adversar „cu puţină atenţie” şi dacă elimină anumite greşeli făcute, informează News.ro.
„Se pune prea mare presiune pe anumite jocuri. Este un moment important pentru noi, pentru că realizând şase puncte am lua o opţiune serioasă să ne calificăm. Trebuie să-i responsabilizez pe jucăători şi să fie cât mai concentraţi. Cu puţină atenţie şi dacă eliminăm anumite greşeli pe care le-am făcut putem să câştigăm împotriva oricărui adversar. Important este ca această atitudine pe care au avut-o să se menţină, să nu renunţe niciodată. Acest grup a demonstrat de când sunt eu aici că atitudine şi dorinţă de a câştiga fiecare joc există”, a spus Contra.
El a precizat că speră să fie inspirat şi să aleagă formula cea mai bună: „În cap am o formulă de echipă şi văzând ce se va întâmpla la antrenamente voi vedea, să fiu inspirat şi să aleg cea mai bună formulă”.
În 7 iunie, la Oslo, prima reprezentativă a României va întâlni Norvegia, iar la 10 iunie va juca împotriva Maltei, în deplasare, în preliminariile Euro-2020.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro