Crina Pintea, prezentată oficial la Gyor: "Unul din cele mai mari vise s-a împlinit"

După ce a avut evoluții foarte bune la CE de handbal feminin din Franța (a fost desemnată cel mai bun pivot al turneului final), Crina Pintea a fost prezentată oficial drept noua jucătoare a formației Gyor, campioana en-titre a Europei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce a spus, printre altele, Crina Pintea

"Sunt foarte fericită că voi avea ocazia să joc pentru Gyor. Este unul dintre visele mele care acum s-a împlinit. Voi încerca să joc cel mai bun handbal al meu pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei" - Crina Pintea, citată de site-ul oficial al campioanei Ungariei.

"Cred că, după o lungă căutare am găsit cea mai bună soluţie (n.r. - pentru postul de pivot): Crina Pintea, jucătoare din naţionala română şi la formaţia Paris 92, care a reuşit o fantastică performanţă la Campionatul European din Franţa", a declarat preşedintele Gyor Audi Eto, Csaba Bartha, citat de News.ro.

Gyor a plătit 50.000 de euro formației Issy Paris pentru a obține cartea verde a jucătoarei. Crina Pintea ar putea debuta la Gyor în Liga Campionilor tocmai împotriva CSM-ului din București, pe 26 ianuarie.

De-a lungul carierei, Crina a evoluat la echipele HC Zalău, Thuringer și Issy Paris, înainte de transferul la Gyor Eto.

Gyor Audi Eto KC a câștigat 14 titluri de campioană a Ungariei, 13 Cupe ale Ungariei și 4 Champions League.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga