Handbalista Crina Pintea s-a declarat extrem de dezamăgită după eşecul cu Rusia, scor 28-22. Pivotul echipei naţionale a spus că putea să dea 100 de goluri de pe semicerc, dar avea nevoie de mai multe pase, notează Mediafax.
Crina Pintea a marcat patru goluri contra Rusiei, din şase aruncări.
"Dezamăgitor, da. Cred că puteam mult mai mult, dar atât s-a putut astăzi. Meciul are 60 de minute, cum spun mereu, trebuie să joci până în ultima secundă. Sincer, fetele au fost foarte motivate, poate prea motivate. Poate am dat în partea cealaltă, nu ştiu! Cred că puteam, dar nu aşa, doar să spui că vrei. Ne-am împotmolit în ambele faze, nu ne-am apărat bine, ne-am grăbit în atac, am greşit individual şi asta a fost. E greu, normal că s-a văzut lipsa Cristinei, doar că şi noi, toate fetele...Nu vreau să găsesc scuze, dar cred că am fost prea motivate. Toate ştim unde am greşit! Sincer nu mă mai gândesc, sunt foarte optimistă de felul meu, dar trebuie să avem o altă atitudine, să jucăm tare şi să ne apărăm bine. Fără apărare nu faci nimic! Apărare şi alergare! Dacă nu alergi...
Cristina e mereu alături de noi, ne-a încurajat şi ne-a susţinut, ne-a spus că a fost bine. Doar că a doua repriză nu a fost aşa, s-au dus cu încă un gol, încă un gol. Nu poţi ţine aşa la nesfărşit dacă nu înscrii. Acolo, pe semicerc, puteam să dau 100 de goluri. Dar am nevoie de o minge, nu pot face magie! Sunt de opt ani la naţională, dar e prima dată când intru în primele patru la un European, nu ştiu dacă mai avem şansa asta. Fetele au încercat să-mi dea mingi, am fost de multe ori liberă, dar e greu...E greu!", a spus Crina Pintea, la finalul meciului cu Rusia.
În finala mică, România va înfrunta pierzătoarea dintre Olanda şi Franţa. A doua semifinală începe vineri, la ora 22:00.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro