Cristian Geambașu Agenții mascați

Cristian Geambașu Agenții mascați

  • Revine în actualitate posibila suspendarea a lui Jannick Sinner, al cărui caz se rejudecă la jumătatea lunii aprilie.

James Fitzgerald, purtătorul de cuvânt al Agenției Mondiale Antidoping (WADA) confirmă că organismul pe care îl reprezintă cere în continuare suspendarea lui Jannick Sinner, care a fost testat pozitiv la Clostebol, o substanță interzisă din categoria steroizilor anabolizanți.

WADA susține în continuare o suspendare între 1 și 2 ani pentru tenismenul italian, nefiind de acord cu decizia Agenției de Integritate a Tenisului (ITIA), care a considerat că testul neconform al liderului ATP a fost urmarea unei contaminări și nu a ingerării voluntare unui produs aflat pe lista substanțelor interzise de WADA.

Observând încă o dată că obstinația ITIA în dovedirea vinovăției Simonei Halep pentru prezența Roxadustatului în organism nu este aceeași în cazul lui Jannick Sinner sau al Igăi Swiatek, să vedem ce spune nou purtătorul de cuvânt al Agenției Mondiale Antidoping.

WADA nu exclude posibilitatea contaminării și a ingerării unei substanțe interzise din greșeală, precizează Fitzgerald. Funcționează așadar prezumția de nevinovăție.

În același timp, oficialul WADA atrage atenția că „De-a lungul anilor, limitele minime de raportare pentru diferite substanțe au fost ajustate pentru a asigura corectitudinea față de sportivii care ingerează din greșeală o substanță interzisă, precum și protecția împotriva celor care ar trișa.” „Ajustare” trebuie citit în sensul de micșorare a limitelor acceptabile.

Jannik Sinner Jannik Sinner
Jannik Sinner

Mai adaugă ceva Fitzgerald în intervenția lui. Unele substanțe pot fi luate pentru a masca ingestia altora. De aceea, adaugă el, ar foarte important ca astfel de agenți de mascare a dopingului să fie incluși în lista substanțelor și metodelor interzise. Foarte interesant.

Și e interesant nu pentru că ar fi ceva inedit, ceva de care auzim întâia oară. Dimpotrivă, pentru cei avizați cu fenomenul doping, pentru cei care ne-am pierdut inocența și nu mai credem în Feți și Fete frumoase care își trag energia din produse pe bază de spanac, existența agenților inhibitori este o problemă cunoscută de zeci de ani. 

Și atunci vine întrebarea de ce după atâta amar de timp nu au fost trecute aceste produse laolaltă cu steroizii sau amfetaminele și celelalte substanțe interzise? Cine sau ce a împiedicat WADA să le scoată în afara legii care militează pentru un sport curat? Este WADA un organism consecvent? Unul curat, ca să vorbim în termeni de familiari dopingului. De asemenea, cum se explică faptul că nici până acum granița dintre responsabilitatea sportivului și cea a echipei sale nu este foarte clar definită. 

„Trebuie precizat caracterul indispensabil al răspunderii stricte în stabilirea unei limite între responsabilitatea unui sportiv și ceea ce se întâmplă în echipa sa. Fără acest principiu, nu ar exista niciun sistem antidoping, iar dopajele ar câștiga”, mai afirmă Fitzgerald. Nu cumva au și câștigat? Și nu de azi, de ieri, ci de decenii prin mariajul acesta promiscuu între interesele comerciale și nevoia de idoli a publicului? 

Uitați-vă la „longevitatea” lui Djokovic, a lui Cristiano Ronaldo, a lui Lewandowski și hai să cugetăm împreună. Sau putem să nu cugetăm, dar să credem în basme. E frumos și e sănătos, nu facem riduri, riscul de afecțiuni coronariene este minim. 

Dinamo - FCSB  LIVE de la 20:30 , în runda #2 din play-off » Echipele de start. „Câinii” au ajuns deja la stadion
Superliga
18:44
Dinamo - FCSB LIVE de la 20:30, în runda #2 din play-off » Echipele de start. „Câinii” au ajuns deja la stadion
Citește mai mult
Dinamo - FCSB LIVE de la 20:30 , în runda #2 din play-off » Echipele de start. „Câinii” au ajuns deja la stadion
Olăroiu poate ajunge la Mondial Șefii Federației ar fi demarat negocierile »  Ținta: CM 2026!
Campionate
18:33

Nu s-a gândit la bani Suma la care  Stanciu  a renunțat ca să meargă la Genoa » Reprezintă un salariu de top pentru Superligă
Stranieri
17:55

„Andrei Rațiu, #1 în echipă!” Presa din Spania vorbește la superlativ despre român: „Cele mai puternice cluburi din  Anglia și Italia , cu ochii pe el”
Stranieri
17:31
„Andrei Rațiu, #1 în echipă!” Presa din Spania vorbește la superlativ despre român: „Cele mai puternice cluburi din Anglia și Italia, cu ochii pe el”
Citește mai mult
„Andrei Rațiu, #1 în echipă!” Presa din Spania vorbește la superlativ despre român: „Cele mai puternice cluburi din Anglia și Italia , cu ochii pe el”
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
30.03

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
„Înfricoșător” Noul copil teribil în snooker:  „E de nivelul lui O'Sullivan”.  Are doar 14 ani
Snooker
15:58

Kasatkina și-a schimbat cetățenia  Jucătoarea de pe locul 12 WTA a anunțat că va reprezenta altă țară + Reacții din Rusia:  „E o trădătoare!”
Tenis
15:17

Sexism extrem în Italia Scandal major în gimnastică. Președinții federației, interceptați:  „O păsărică frumoasă. Aș face-o președinte!”
Gimnastica
14:30

Vis spulberat pe final SCM Râmnicu Vâlcea revenise de la -6 goluri, dar a fost eliminată de Thuringer din  EHF European League
Handbal
16:48