Cristian Geambașu:  Râșii noștri
Cristian Geambașu, editorialist GOLAZO.ro

Cristian Geambașu: Râșii noștri

  • O prestație rușinoasă în compania unui adversar de duzină. 0-0 cu Liechtenstein e și asta o bornă istorică 

După 83 vine peste noi 202. Nu sunt numerele unei fantasmagorice trageri loto, ci pozițiile ocupate în clasamentul FIFA de cele două adversare ale României în meciurile de verificare înaintea Euro. 83, Bulgaria, 202, Liechtenstein.

Dacă cineva poate argumenta serios opțiunea selecționerului alegerea acestor adversari, cu precădere a celui de-al doilea, atunci e clar că trăim în universuri diferite. Vezi, dom’le, că și Slovacia a jucat cu San Marino, care e chiar ultima în clasamentul mondial! Văd, dar tot nu pricep. Care-i folosul, sensul?

Titularizare și banderolizare

La acest simulacru de meci-test (ceva de genul băieții de la liceul sportiv contra fetelor de la liceul de muzică), Ianis Hagi a primit în premieră banderola de căpitan. Nu mi se pare o onoare, ci o subtilă ironie. Deși nici măcar atât, cred că e un gest mecanic din ciclul „Să facem să fie bine și toată lumea mulțumită”.

În completare la titularizarea și banderolizarea lui Ianis, selecționerul nu l-a păstrat în primul „11” decât pe Radu Drăgușin. Sorescu, Racovițan, Mogoș, Cicâldău, Șut, Olaru, Pușcaș și Coman, adică o națională alternativă a României pentru un adversar minuscul. Numai bun să dai senzația că zburzi. Sau să te faci de râs?

Cu ceafa, cu nasul

Varianta a doua este valabilă pentru prima repriză. 0-0 la pauză cu Liechtenstein chiar necesită o pauză de respirație. Am înțeles că adversarul fiind modest, foarte modest, doar a aglomerat liniile din fața careului propriu.

Dar o posesie românească de 66% contra uneia de 34% mi se pare de-a dreptul ridicolă în condițiile date. Și cum vine asta, 7-7 la faulturi comise și 1-5 la deposedări? Sigur că la ocazii scorul a fost de 15-1, dar aici sunt incluse loviturile cu ceafa ale lui Pușcaș și ale lui Ianis cu nasul. 

Nimicul ca tactică

E ceva ce nu merge în jocul tricolorilor. Prea mult schematism, prea puțină imaginație. Las’ că nici determinarea nu-i dă afară din casă pe băieți.

Iar dacă despre portar și apărare nu ai ce să spui, despre oamenii de la mijloc, cu FCSB-ul la putere prin Olaru și Șut, ori despre cei din atac e indicat să așteptăm repriza a doua. Poate ne înghițim criticile. Păi, nu?

Schimbări pentru diminuarea penibilului

Primii ieșiți, Cicâldău, Șut și Mogoș. Primii intrați, Stanciu, Marius Marin și Bancu. Nicio schimbare. Lent, previzibil. Precipitare, ceață în plină caniculă. Coman o fi un Robocop, dar e unul de generație veche.

Așa că e schimbat cu Mihăilă. Ianis îi lasă locul lui Man. Carevasăzică, intră parmegianii. Poate ei. Poate ei, ce? Să reducă dimensiunile penibilului?

O idee excelentă!

Până la urmă, probabil că a fost o idee excelentă amicalul cu Liechtenstein. Echipa aceasta modestă, cam de anvergura unei formații de liga a treia, ne-a pus oglinda în față. Arătăm rău pentru că ne deformează oglinda? Sau ăști suntem?

Aceasta este echipa noastră calificată la Euro de pe primul loc în grupă? Și selecționerul, care e contribuția lui la comedia asta la care nu râde nimeni? Parcă ne promisese altă dinamică, acțiuni verticale, goluri. Măcar cu numărul 202 FIFA.

Câștigul indiscutabil al meciului cu Liechtenstein este că ne mai ies din cap fanteziile cu sferturi de finale și semifinale la Euro. Și să sperăm că la Euro vom fi noi pentru Belgia și Ucraina ce a fost Liechtenstein pentru noi. Cam ăsta ne e statutul.

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Citește mai mult
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa