Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a devenit al treilea marcator din istoria Ligii Campionilor la fotbal, gratie "dublei" pe care a reusit-o in fata campioanei Italiei, Juventus Torino (2-1), miercuri seara, in cadrul B a celei mai importante competitii continentale intercluburi, scrie Agerpres.
Fotbalistul lusitan a ajuns la 57 de goluri marcate pana in prezent in Champions League, fiind devansat doar de spaniolul Raul Gonzalez, fostul capitan al lui Real Madrid, care evolueaza in prezent in Qatar (71 goluri) si argentinianul Lionel Messi, starul rivalei FC Barcelona (63 goluri).
Vezi aici rezumatul video al partidei Real Madrid vs. Juventus
Jucatorul lui Real a marcat 3 goluri la Istanbul, in partida cu Galatasaray din prima etapa, apoi alte 2 la Copenhaga, in etapa a 2-a, iar acum a reusit inca o dubla, in fata "Batranei Doamne".
Cristiano Ronaldo este liderul clasamentului golgheterilor din actuala editie a Ligii Campionilor, cu 7 goluri marcate in primele 3 etape, performanta pe care a mai reusit-o pana acum doar italianul Pippo Inzaghi, cu AC Milan, in sezonul 2002/2003.
Portughezul a disputat cu aceasta ocazie cea de-a 101-a partida in competitia de elita a fotbalului continental si, cu cele 57 de goluri marcate pana in prezent, l-a depasit pe fostul international olandez Ruud Van Nistelrooy, care a punctat de 56 ori in Champions League, dar si pe legendarul atacant portughez Eusebio, autorul a 56 de goluri in cupele europene
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro