Atacantul echipei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, s-a arătat încrezător, luni seară, în ceea ce priveşte rezultatele anchetei referitoare la acuzaţiile de viol din 2009, informează News.ro.
"Ştiu că sunt un exemplu sută la sută atât în teren, cât şi în afara lui. Zâmbesc, sunt un om fericit, joc la o echipă fantastică, am patru copii, sunt sănătos. Restul nu contează. Avocaţii mei sunt încrezători, la fel şi eu. Iubesc fotbalul, viaţa mea şi oamenii care au grijă de mine. În cele din urmă adevărul va ieşi la iveală", a declarat Ronaldo.
El a vorbit într-o conferinţă de presă la Manchester, înaintea meciului pe care Juventusîl va juca, marţi, cu United, în grupele Ligii Campionilor.
Poliţia din Las Vegas a anunţat, la 2 octombrie, că a redeschis ancheta privind acuzaţiile de viol aduse de o americancă de 34 de ani împotriva lui Cristiano Ronaldo. Reclamanta, Kathryn Mayorga, afirmă, într-o plângere depusă în statul Nevada, că Ronaldo a agresat-o sexual la 13 iunie 2009 şi a exercitat presiuni asupra ei pentru a semna un acord prin care nu putea discuta despre acest aspect.
S-ar putea să te mai intereseze și:
Poliţia americană a redeschis ancheta în cazul de viol care îl vizează pe Cristiano Ronaldo
Nike îşi exprimă preocuparea cu privire la acuzaţiile de viol care îl vizează pe Cristiano Ronaldo
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro