Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat, duminică, la finalul CE din Franţa, că este supărată că nu a putut juca în cele două meciuri de la Paris din cauza accidentării, dar că va reveni, pentru că asta ştie să facă cel mai bine în momentele grele, informează News.ro.
”Am rămas lângă echipă, pentru că am crezut că va fi important pentru ele că sunt acolo şi cred că a contat. Sunt mândră de ele, de acest loc 4. Nu e vorba doar să fii pe teren, ci şi despre energia şi spiritul echipei. Am vrut mult să joc semifinala, ne-am bucurat să fim la Paris, dar nu am putut. Atât s-a putut în aceste trei zile aici. Pentru echipă cred că a fost un şoc să nu mă aibă. Echipa era obişnuită să joace într-un anumit sistem, cu mine, cred că le-a fost greu, un şoc, mai ales la nivel mental. Suntem foarte unite, cred în ele, ele cred în mine şi ştiu că au dat totul, dar aveau nevoie de mai mult timp să joace fără mine. Sunt mândră de ele”, a declarat Neagu, într-o conferinţă de presă susţinută la Paris după finala mică.
Handbalista a vorbit şi despre cum se simte în urma accidentării din meciul cu Ungaria, care a fost urmată de un diagnostic trist pentru cariera sa: ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept.
”Sunt supărată, am dureri, urmează să merg acasă, să mă operez, să fac recuperarea şi sper să revin şi să fiu o jucătoare la fel de bună, poate chiar mai puternică. Este foarte greu să stai pe margine. Poate ar trebui ca EHF să se gândească la un alt sistem, să nu mai fie atâtea accidentări şi atâta obosealaă. Foarte multe jucătoare şi-au rupt ligamentele. Putem doar să ne plângem, să spunem ce ne doare, dar EHF trebuie să decidă, noi nu putem face mai mult ca jucătoare. Cred că accidentarea s-a petrecut şi din cauza suprasolicitării, am jucat foarte mult în ultimul an, aici în competiţie, am avut cele mai multe minute jucate până la momentul accidentării. Dorinţa a fost foarte mare, poate şi de-asta am rămas pe teren, am vrut să ajut echipa până la sacrificiul suprem. M-am simţit obosită la mai multe meciuri de la acest turneu, însă adrenalina, emoţiile, competiţia m-au făcut să merg mai departe până corpul mi-a cedat. Mi-e foarte greu, dar sunt puternică psihic, probabil că asta m-a făcut să ajung unde am ajuns şi să revin din accidentările grave pe care le-am avut. Asta ştiu să fac cel mai bine, să revin în momentele grele. Voi avea nevoie de ajutor constant în următoarele săptămâni, dar ştiu că după ce voi da jos cârjele motivarea va fi maximă”, a mai spus Neagu.
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă duminică, la Paris, de reprezentativa Olandei, scor 24-20 (15-8), în finala mică a Campionatului European. România încheie astfel pe locul 4, în timp ce Olanda ia medalia de bronz.
De la 18.30, campioana olimpică Rusia şi cea mondială Franţa vor juca pentru titlul european.
Naţionala României a obţinut următoarele rezultate la Campionatul European din Franţa:
Grupa preliminară D:
România – Cehia 31-28 (17-11)
România – Germania 29-24 (14-11)
Norvegia – România 23-31 (12-18)
Grupa Principală 2:
România – Olanda 24-29 (10-11)
România – Spania 27-25 (10-12)
România – Ungaria 29-31 (17-17)
Semifinale: România – Rusia 22-28 (15-16)
Finala mică: România – Olanda 20-24 (8-15)
Tricolorele au încheiat astfel pe locul 4, iar la capitolul reuşite personale,
Din semifinale, România a fost lipsită de aportul căpitanului Cristina Neagu,accidentată în finalul partidei cu Ungaria şi diagnosticată ulterior cu ruptură de ligament anterior încrucişat la genunchiul drept.
Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, fiind deja atins. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.
Ce a făcut România de-a lungul timpului în istoria participărilor la Campionatul European
1994 - Țara Gazdă: Germania - România, locul 10
1996 - Țara Gazdă: Danemarca - România, locul 5
1998 - Țara Gazdă: Olanda - România, locul 11
2000 - Țara Gazdă: Romania - România, locul 4
2002 - Țara Gazdă: Danemarca - România, locul 7
2004 - Țara Gazdă: Ungaria - România, locul 7
2008 - Țara Gazdă: Macedonia - România, locul 5
2010 - Țara Gazdă: Danemarca/Norvegia - România, medalie de bronz
2012 - Țara Gazdă: Serbia - România, locul 10
2014 - Țara Gazdă: Ungaria/Serbia - România, locul 9
2016 - Țara Gazdă: Suedia - România, locul 5
2018 - Țara Gazdă: Franța - România, locul 4.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro