Nemulțumită de prestația selecționatei noastre din meciul cu Spania (înfrângere cu 16-31), Cristina Neagu, cea mai importantă jucătoare din echipa României, speră ca fetele tinere din lot să treacă peste emoțiile prezenței la un turneu final și să își ridice nivelul începând cu meciul de duminică, împotriva Senegalului.
"Ştiam ce joacă Spania, ce tactică are, unele dintre colegele mele le ştiau foarte bine fiindcă sunt coechipiere cu ele la echipele de club, însă n-a mers nimic. Nu am putut să punem nimic în aplicare din ceea ce pregătisem. Am luat gol după gol, la fiecare atac al lor, ceea ce te doboară. În aceste condiţii e imposibil să emiţi pretenţii. Dacă ar fi să mă gândesc ce să iau pozitiv, nici nu găsesc.
Cred că trebuie şters din memorie cu totul şi să ne gândim că, pentru noi, Mondialul începe duminică, împotriva Senegalului. Avem multe fete tinere în lot. S-a văzut tracul lor de competiţie, emoţiile. Ele acum trebuie încurajate, trebuie ridicate în momentele acestea. Sper că au trecut peste acest impact cu o competiţie mare şi să fie la alt nivel începând cu meciul următor", a declarat Cristina Neagu pentru gsp.ro.
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa Spaniei, cu scorul de 31-16 (16-9), în meciul de debut din grupa C, la Campionatul Mondial din Japonia.
Rezultatele zilei în Grupa C:
Muntenegru - Senegal 29-25
Ungaria - Kazakhstan 39-15
Grupa C, clasament:
1 Ungaria 2 puncte (39-15)
2 Spania 2 (31-16)
3 Muntenegru 2 (29-25)
4 Senegal 0 (25-29)
5 România 0 (16-31)
6 Kazakhstan 0 (15-39).
*Primele trei clasate se vor califica în Grupele Principale ale competiției.
Lotul României:
- Portari: Diana Ciucă (Vâlcea), Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska (Vâlcea)
- Extreme stânga: Cristina Florica (Vâlcea), Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)
- Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu (ambele CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (Minaur Baia Mare)
- Centri: Elena Dache (Dunărea Brăila), Laura Pristaviţă (Gloria Bistriţa), Mădălina Zamfirescu (Vâlcea)
- Inter dreapta: Patricia Vizitiu (SCM Craiova)
- Extreme dreapta: Aneta Udrişitioiu (Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)
- Pivoţi: Raluca Băcăoanu (Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (CSM Bucureşti)
România - unică în lume
Cu toate că nu a mai câștigat un titlu mondial din 1962 (unicul din palmares de altfel), naționala României este singura care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin (va fi a 23-a prezență pentru tricolore). Începand din 1957 și până în 2017, România nu a lipsit de la niciun turneu final mondial.
Cine a făcut parte din echipa care a câștigat titlul mondial în 1962:
Liliana Borcea, Ana Botan-Stark, Edeltraut Franz, Iuliana Naco, Aurelia Szoke-Sălăgeanu, Constanţa Dumitraşcu, Antoaneta Oţelea-Vasile, Felicia Gheorghiţă, Irene Hector-Nagy, Cornelia Constantinescu, Aurora Leonte-Niculescu, Iosefina Ştefănescu-Ugron, Martina Constantinescu-Scheip, Elena Hedesiu, Victoria Dumitrescu, Ana Nemetz. Antrenori: Constantin Popescu, Niculae Nedeff.
Când vor avea loc meciurile României
30 noiembrie, ora 11:00, România vs Spania 16-31
1 decembrie, ora 11:00, România vs Senegal / Yatsushiro General Gymnasium, Yatsushiro
3 decembrie, ora 12:00, România vs Kazakhstan / Yatsushiro General Gymnasium, Yatsushiro
4 decembrie, ora 08:00, România vs Muntenegru / Kumamoto Prefectural Gymnasium, Nishi-ku
6 decembrie, ora 12:00, România vs Ungaria / Yatsushiro General Gymnasium, Yatsushiro
Aici poți urmări o amplă prezentare a CM de handbal feminin din Japonia.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro