​Cronică de la fața locului: Poveste cu final așteptat - Mihaela Buzărnescu, încordarea și victoria fără dubii a lui Caroline Garcia

​Cronică de la fața locului: Poveste cu final așteptat - Mihaela Buzărnescu, încordarea și victoria fără dubii a lui Caroline Garcia

​Odată cu ieșirea de pe teren a Simonei Halep, vraja pare să fi dispărut din Kindarena, nici măcar galeria tricoloră nereușind să mai fie la același nivel. Mihaela Buzărnescu a transmis încordare și teamă de la primele schimburi, jucătoarea noastră părând copleșită de importanța partidei. Sportivă cu mare experiență, Caroline Garcia a profitat din plin de lacunele din exprimarea Mihaelei, iar victoria s-a conturat în două seturi (6-3, 6-3). După prima zi de întreceri, Franța și România se află la egalitate, scor 1-1.

Mihaela BuzarnescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Franța vs România 1-1 după prima zi de meciuri.

Startul ratat de meci al lui Miki

Puțin fără vlagă după înfrângerea lui Mladenovic, publicul francez a avut parte exact de începutul de meci care să-l readucă la viață: Mihaela intră cu emoții pe teren (cel puțin asta este ceea ce îmi transmite mie limbajul corpului ei) și îi oferă inițiativa lui Caroline. Cunoscută pentru faptul că este o jucătoare de moral, Garcia spune "merci" din tot sufletul și pune deja între ea și adversară trei game-uri (3-0) după 17 minute.

Într-un moment de liniște, din înaltul tribunei se aude un îndemn pentru Mihaela. Acesta poate fi reprodus, îmi aduc însă aminte că l-am auzit pentru prima dată la un meci de fotbal de prin 2006, pe Giulești.

Publicul român continuă să fie exigent, iar după ce Caroline își aruncă greșit pentru a treia oară mingea la serviciu începe să huiduie ușor. Nu mă bucură situația de pe cubul din Kindarena, dar trebuie să recunosc că fanfara francezilor chiar se pricepe la muzică și are un repertoriu variat.

Deși apare în cele din urmă pe tabelă (3-1), Mihaela continuă să transmită încordare, are multa rigiditate în exprimare, este o pradă ușoară, cel puțin până acum, pentru Garcia.

Momentul mai slab, transmis din teren în tribune

Mihaela nu reușește să-și găsească rimtul, dă puțin și cu racheta de zgură, iar desfășurarea evenimentelor îmi aduce aminte de partidele jucate de Buzărnescu la Ostrava (ambele pierdute). Momentul mai slab este resimțit și în tribune, energica galerie tricoloră fiind fără glas în aceste momente.

Primul pumn strâns, momentul break-ului

Surprinsă de startul lejer de meci pe care îl are, Caroline devine ușor risipitoare, iar Buzărnescu simte foarte bine momentul. La unison, publicul român se trezește și el din letargie - Miki face break-ul, iar banca tricoloră o încurajează frenetic pe Mihaela (4-3).

Din păcate, demonii interiori nu o lasă pe Miki să se exprime așa cum și-ar dori: jucătoarea noastră leagă greșeli consecutive de la 30-15 în favoarea ei, iar castelul de nisip dispare sub primul val de apă. Garcia revine la conducerea partidei, iar din spatele meu se aude pe ritm de muzică: "Allez, allez, Caro!"

46 de minute a durat primul set, unul în care Mihaela nu a putut ieși din starea de crispare, de teamă. Caroline a fost în mod evident jucătoarea mai bună (6-3).

Deși a încercat să îi dea un restart la pauza dintre seturi, Florin Segărceanu nu a reușit să o scoată din starea tensionată pe Mihaela. Sportiva noastră își mai pierde încă o data serviciul, iar apoi caută cu privirea ajutor de pe banca tricoloră.

Halep a venit cu norocul

Revenită de la conferința de presă de după meciul cu Mladenovic, Simona prinde cea mai bună perioadă din jocul Mihaelei. Buzărnescu lovește mai aspru, deschide mai bine unghiurile cu forehandul, iar Caroline nu are răspuns. Miki leagă două game-uri la rând (2-1), iar fondul sonor este din nou dominat de galeria românească.

Dubla greșeală, tușa și pierderea liniștei

Mihaela are o perioadă mai bună, cu o încredere mai ridicată în propriile forțe. Liniștea interioară este însă deranjată de o minge pe tușă, iar apoi de două duble greșeli consecutive. Fără să facă ceva special, Caroline ajunge în postura de a avea trei mingi de break. Franțuzoaica nu ratează ocazia, iar îngrijorarea și-a făcut din nou apariția pe fețele fetelor noastre de pe banca de rezerve.

Căderea a fost, din păcate, una decisivă, Mihaela nereușind să-și mai găsească reperele. Buzărnescu a cedat trei game-uri la rând, iar Caroline le readuce inima la loc gazdelor - Franța a egalat situația la general (1-1).

Caroline își execută cunoscuta săritură de după victorie, publicul francez este în delir, iar mai apoi în Kindarena răsună Mr. Saxobeat al Alexandrei Stan. Poate o fi totuși un semn, cine știe? Răspunsul îl vom afla împreună duminică...

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga