Cupa Africii pe Naţiuni riscă să fie anulată

RMC Sport anunță că din cauza situației pandemice, Cupa Africii pe Naţiuni, programată între 9 ianuarie şi 6 februarie 2022, este în pericol să fie anulată.

Cupa Africii pe Natiuni Foto: cafonline.com

Confederaţia Africană de Fotbal, organizatorii competiției, au în vedere anularea competiției după ce varianta Omicron a coronavirsului, provenită din Africa de Sud, a devenit o ameninţare la nivel mondial.

În plus există problema jucătorilor, cărora le-ar putea fi interzisă participarea la competiţie de către cluburile lor europene, în special cele engleze.

Marea Britanie este acum în al cincilea val al pandemiei şi impune o carantină obligatorie persoanelor care revin în ţară din statele africane şi de această măsură nu sunt scutiţi fotbaliştii.

A XXXIII-a ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni, o competiţie bienală, ar fi trebuit să se dispute în acest an, dar a fost amânată de două ori din cauza pandemiei, potrivit News.ro.

Turneul final trebuia să aibă loc în ianuarie, dar a fost amânat pentru iunie-iulie, ca să se suprapună cu turneul final al Campionatului European şi cu Copa America. Perioada ar fi fost potrivită din punctul de vedere al eliberării jucătorilor, însă competiţia africană a fost amânată a doua oară din aceleaşi motive legate de răspândirea coronavirusului.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 