Cupa Davis: Alexandru Coman (14 ani), convocat pentru meciul României cu China

Tenismenul Alexandru Coman (14 ani) a fost convocat de căpitanul nejucător al naționalei României de tenis, Gabriel Trifu, pentru meciul cu China, din Cupa Davis, informează Mediafax.

Cupa DavisFoto: daviscup.com

Decizia a fost luată datorită rezultatelor foarte bune ale jucătorului din Craiova, care este pe primul loc în Europa, la categoria lui de vârstă. Meciul cu asiaticii are loc în weekendul 6-7 martie, la Piatra Neamț, iar dacă Alexandru Coman va fi trimis pe teren, va fi cel mai tânăr jucător care a evoluat pentru țara noastă în Cupa Davis.

"Visul meu este să fiu numărul 1 mondial şi să intru în istorie. Sper ca până la 25 de ani să ajung numărul 1 mondial. Cel mai mult îmi place Djokovic, pentru că nu renunţă, pentru că dă totul pe teren", a declarat Alexandru Coman.

Delia Coman, mama sportivului de 14 ani, a vorbit despre influența avută de Ion Țiriac asupra fiului ei: "Alex a fost invitat de domnul Țiriac să stea de vorbă cu el, după rezultatele obținute la Campionatele Europene U14, desfășurate la Most, în Cehia, acolo unde a luat medalia de aur și cea de bronz, în probele de dublu și de simplu.

Cum Alex nu pleacă nicăieri fără rachete, domnul Țiriac a vrut să îl vadă pe teren ce nivel de joc are. Pentru un copil, ceea ce a făcut domnul Țiriac reprezintă ceva deosebit... Un gest frumos, pe care orice copil l-ar aprecia și care reprezintă o motivație suplimentară", a spus Delia Coman, conform Libertatea.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 