Echipa de handbal feminin SCM Craiova a ratat duminică, pe teren propriu, calificarea în turul al treilea al Cupei EHF, după ce a fost învinsă de formaţia norvegiană Tertnes Bergen, cu scorul de 33-20 (22-9), în manşa retur din turul secund al competiţiei, potrivit News.ro.
EHF logoFoto: ehf-euro.com
Ambele manşe s-au disputat la Craiova, iar în cea tur, SCM a câştigat cu 26-24. Diferenţa a fost insuficientă însă, iar cu 57-46 la general, formaţia nordică s-a calificat în turul al treilea.
Tot în această fază au ajuns echipele Corona Braşov şi Măgura Cisnădie, alături de Gloria Bistriţa, care intră direct din turul al treilea.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro