Câți bani bagă Dacia în Dakar?   Investiție uriașă  în dezvoltarea mașinilor și în contractarea celor 3 super-piloți pentru celebrul raliu +24 foto
foto: montaj GOLAZO.ro

Câți bani bagă Dacia în Dakar? Investiție uriașă în dezvoltarea mașinilor și în contractarea celor 3 super-piloți pentru celebrul raliu

  • Dacia participă cu 3 echipaje la raliul Dakar, între 3 și 17 ianuarie. După prima etapă, unul dintre echipajele sale (Cristina Gutierrez, Pablo Moreno) e pe locul 5 în clasamentul general al Dakar.
  • Jurnalistul Patrick André de Hillerin estimează costuri totale de aproape 20 de milioane de euro pentru o încercare ambițioasă și în premieră.
  • ⁠Este intrigant, spune el, faptul că Dacia nu își promovează deloc acest demers important de reputație, tehnologie și imagine.

Raliul Dakar, regina competiţiilor de anduranţă, are loc în perioada 3-17 ianuarie 2025. Iar echipajele Dacia Sandriders, care s-au clasat pe locurile 3, 6 și 16 în prologul competiției, au piloți de top.

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a încercat să estimeze cât a investit Dacia în această prezență spectaculoasă în raliu.

Dacia, investiție uriașă pentru Dakar

PAH a analizat pe contul său de Facebook: "Dacia are trei echipaje, o mașină dedicată (Sandrider), o uzină întreagă pentru asistență și plătește, de un an de zile, trei echipaje de top.

Ca să înțelegeți câți bani bagă doar în piloți:

  • Loeb este de 9 ori câștigător al WRC, a câștigat World Rally-Raid Championship o dată, a ieșit de 3 ori pe locul 2 la Dakar.
  • Al-Attiyah a câștigat Dakarul de 5 ori și tot de 5 ori a terminat pe 2. La categoria unde concurează anul ăsta există 12 piloți considerați de către organizatori "Legende". 𝗡𝗮𝘀𝘀𝗲𝗿 𝗔𝗹-𝗔𝘁𝘁𝗶𝘆𝗮𝗵 este unul dintre aceștia. Altul este Carlos Sainz.
  • Guitterez este, probabil, cea mai cunoscută femeie pilot din lumea Raly Raidurilor. A participat de 8 ori la Dakar și a câștigat o dată categoria T3 în competiția Rally-Raid World Cup din 2021.

Cu CV-urile astea, echipajele Dacia Sandriders pentru Dakar nu sunt ieftine deloc.

Galerie foto: mașinile Dacia pentru Dakar

DACIA LA DAKAR  Echipajele Dacia Sandrider FOTO GOLAZO.ro

Galerie foto (24 imagini)

DACIA LA DAKAR  Echipajele Dacia Sandrider FOTO GOLAZO.ro DACIA LA DAKAR  Echipajele Dacia Sandrider FOTO GOLAZO.ro DACIA LA DAKAR  Echipajele Dacia Sandrider FOTO GOLAZO.ro DACIA LA DAKAR  Echipajele Dacia Sandrider FOTO GOLAZO.ro DACIA LA DAKAR  Echipajele Dacia Sandrider FOTO GOLAZO.ro
+24 Foto
labels.photo-gallery

Numai costurile participării la Dakarul de anul ăsta pentru trei echipaje și mașinile de asistență (taxe de înscriere, transport, combustibil, cazare, masă etc.) sar de un milion de euro. mai aproape de 1,5 milioane. La Dakarul de anul ăsta, echipa Dacia-Prodrive înseamnă 25 de vehicule de asistență și 62 de oameni".

Hillerin estimează că "Dezvoltarea mașinilor împreună cu Prodrive, teste, antrenamente echipele de ingineri și tehnicieni implicate, toate astea trebuie să fi dus la un buget de aproximativ 15-20 de milioane de euro".

De ce nu își promovează Dacia "proiectul Dakar"?

Patrick André de Hillerin a remarcat că, în ciuda investiției masive, Dacia nu a făcut eforturi de a-și promova demersul în România:

"Raliurile și rally raidurile nu sunt extrem de populare în România. Dakarul e ceva îndepărtat, fără priză la mase. Nu există nici măcar o singură televiziune românească dispusă să plătească și să transmită Dakarul la noi. România nu mai are presă auto-moto.

În condițiile astea, Dacia ar fi trebuit să facă ceva ca să-și promoveze în România participarea la Dakar.

Pentru că brandul de aici vine, aici s-a născut. Nu contează că nu câștigă acum. Importantă era promovarea participării și încurajarea unui sentiment de mândrie națională. Victoriile vor veni și ele.

Cu un buget de 150-200.000 de euro se putea face o campanie memorabilă.

Dar Dacia nici măcar nu are pe site-ul oficial o secțiune în care să te țină la curent cu evoluția în timp real a echipei de la Dakar", a concluzionat jurnalistul.

Probleme la Dacia Sandrider îi dă bătăi de cap lui  Sebastian Loeb  în Raliul Dakar: sistemul esențial care a cedat + Coechipiera s-a sacrificat pentru el
Citește și

Citește mai mult

INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
12:48

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate
15:59

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal
15:42

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni
Campionate
11:05

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”
Superliga
10:39

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată
Handbal
12:23

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu
Campionate
13:14

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 
Campionate
13:09