Dan Petrescu, după a doua înfrângere cu AZ Alkmaar: "Meritam cel puţin două egaluri"

Dan Petrescu, după a doua înfrângere cu AZ Alkmaar: "Meritam cel puţin două egaluri"

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat joi seară, după înfrângerea cu AZ Alkmaar, scor 2-0, că ardelenii ar fi meritat cel puţin două remize în confruntările cu gruparea olandeză.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am jucat cu cea mai bună echipă din grupă, cu o echipă care poate să ajungă chiar să câştige acest trofeu. De când sunt eu la CFR, echipa asta mi s-a părut cea mai bună, chiar dacă am jucat şi cu Sevilla, şi cu Celtic, cu Rennes, cu Lazio... Se apropie puţin de Slavia Praga, dar parcă mai buni.

Băieţii nu cred că s-au făcut de râs, am început rău, am luat un gol... dacă era VAR sigur ar fi fost anulat. După care am echilbrat jocul, nu au mai avut decât o ocazie în prima repriză. Repriza a doua, pe final, dacă Păun e atent şi nu dă pasă acolo, singur cu portarul, iar Ciprian are noroc, în loc de bară să fie gol. De la bara aia au făcut 2-0.

E greu când pierzi două meciuri la rând cu Alkmaar. Per total eu zic că meritam cel puţin două egaluri în astea două meciuri şi altfel ar fi arătat şi clasamentul şi moralul echipei", a declarat Petrescu pentru Pro TV.

AZ Alkmaar, cea mai bună adversară a CFR-ului în cupele europene

"Mi se pare cea mai bună echipă cu care am jucat de când sunt eu la CFR în Europa, mai ales în deplasare. O echipă incredibilă, cu jucători tineri. Dar eu zic că nu ne-am făcut de râs astăzi, am făcut o figură frumoasă. În continuare suntem încă în viaţă pentru locul doi. Obligatoriu trebuie să câştigăm ambele meciuri.

Eu aşa ceva nu am văzut, cum se lipea mingea de ei. Cu toate astea ne-am bătut bine. Fizic am arătat bine, îmi dă speranţe pentru viitor, pentru campionat şi meciurile următoare. Dacă în minutul 88 dai bară, normal că ai un regret. Ar fi fost un egal de moral pentru noi. Mai avem şanse, asta e important. Avem două meciuri pe care trebuie să le câştigăm. Dacă câştigăm nu avem cum să nu ne calificăm, pentru că sunt convins că Alkmaar ultimele două meciuri le va juca serios".

Dan Petrescu l-a criticat pe Denis Alibec: "Jucătorii care au galben şi sunt nervoşi, nu îmi place să îi ţin în teren. Alibec a avut un gest în care arbitrul putea să îi dea şi roşu. Nu se face aşa ceva în Europa, mai ales când e convocat şi la echipa naţională. Nici la echipa naţională nu are voie să facă aşa ceva. Din păcate, el mai are de învăţat multe. A avut dreptate, dar n-ai cum să faci aşa ceva. Sper să înţeleagă, el este vârful echipei naţionale, este vârful lui CFR".

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa AZ Alkmaar, în etapa a patra a grupei D a Conference League. Au marcat Gudmundsson ‘5 şi Pavlidis ’86.

În primele trei etape ale grupei, CFR Cluj a fost învinsă în deplasare de Jablonec, scor 1-0, a remizat acasă cu Randers, scor 1-1, şi a pierdut pe teren propriu cu Alkmaar, scor 0-1.

Ultimele două etape programează partidele:

25 noiembrie, ora 22:00: Randers vs CFR Cluj / Jablonec vs AZ Alkmaar

9 decembrie, ora 19:45: CFR Cluj vs Jablonec / AZ Alkmaar vs Randers.

Clasament Grupa D:

1. AZ Alkmaar (6-2 golaveraj) 10 puncte

2. Jablonec (5-5) 5

3. Randers (7-7) 4

4. CFR Cluj (1-5) 1.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi