Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după meciul cu KuPS, scor 3-1, că l-a supărat puţin faptul că adversarii au reuşit să înscrie, dar calificarea în grupele Europa League este “ceva fantastic”, potrivit News.ro.
“Ştiam că adversarul este foarte puternic. Prima repriză a fost echilibrată. Noi la fază fixă am înscris şi cred că acolo s-a făcut diferenţa. La 3-0 puțin ne-am relaxat pe final şi am primit acel gol care m-a deranjat puţin, dar ne-am calificat şi e ceva fantastic. Foarte multă muncă, multă pasiune, jucători care vor ceva de la viaţă şi de la fotbal şi până la urmă munca ne-a răsplătit şi pe mine şi pe jucători. Mă temeam că jucătorii mei nu o să înţeleagă mesajul meu. Dacă am câştigat, înseamnă că am reuşit să transmit acest mesaj. Lui Rondon tot timpul i-am reproşat că nu caută poarta prea des. Astăzi a înscris două goluri fantastice”, a spus Petrescu la Digi Sport.
El a precizat că are nevoie ca până la sfârşitul perioadei de transferuri lotul să fie întărit: “Sper din tot sufletul ca până duminică să reuşim să mai aducem 2-3 jucători, pentru că nu vor face faţă. După aia să abordăm bine toate meciurile. Mai trebuie întinerit lotul şi trebuie forţe proaspete. Mi-aş dori în grupe cu echipe din Anglia şi Italia, cu echipe bune”.
FormaţiaCFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League, învingând, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa finlandeză KuPS Kuopio, în play-off-ul competiţiei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Rondon ‘5, ’56 şi Debeljuh ’42. Pentru KuPS a înscris Udoh, în minutul 90+1.
Tragerea la sorţi a grupelor Europa League va avea loc vineri.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro