Dan Petrescu, înaintea partidei cu Djurgarden: "Trebuie să facem un meci perfect"

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, că elevii săi trebuie să facă “un meci perfect” cu formaţia suedeză Djurgarden, în preliminariile Europa League. Petrescu este de părere că adversarii sunt favoriţi, ei având avantajul terenului propriu şi a faptului că acesta este sintetic, potrivit News.ro.

Dan Petrescu, cu masca pe fataFoto: Nicu Cherciu

“Sorţii n-au fost buni pentru noi, împotriva campioanei Suediei era cel mai greu meci. Şi în deplasare, pe teren sintetic. Trebuie să ne adaptăm şi nu este uşor să te adaptezi într-o zi şi să reuşeşti să joci mai bine decât campioana Suediei. Va fi de luptă, un meci în care vor juca ofensiv.

E o echipă foarte bună, greu să piardă un meci de fotbal. Chiar dacă e 50-50 la sută, terenul propriu şi faptul că e sintetic fac ca ei să fie favoriţi. Cred că sunt foarte mulţi jucători periculoşi la adversari, mai ales cei de atac. Per total, o echipă disciplinată, care ştie ce vrea. Nu va fi uşor, împotriva echipelor scandinave mereu am avut probleme şi preferam o echipă mai latină sau anglo-saxonă, cu un fotbal mai combinativ. Şi pentru ei e meciul cel mai important. Trebuie să facem un meci perfect”, a spus Dan Petrescu.

În ceea ce îl priveşte pe Ciprian Deac, tehnicianul a spus că încă nu ştie dacă va fi “bine” la partida de joi: “Deac se antrenează, dar rămâne de văzut dacă va fi bine la meciul de mâine. Are experienţă şi calitate, dar nu ştiu dacă va fi de ajuns”.

Meciul Djurgarden - CFR Cluj, programat, joi, de la ora 20.00, în turul trei preliminar al Europa League.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Penalty clar!”    GOLAZO.ro  a discutat cu un arbitru și cu un observator despre    faza controversată  din Rapid - FCSB 1-2
Superliga
12:00

Citește mai mult

 IATĂ DIALOGUL HAȚEGAN - RADU PETRESCU!    GOLAZO.ro  a aflat   ce au vorbit  „centralul” și arbitrul VAR la faza penalty-ului refuzat pentru Rapid
Superliga
11:20

MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică   Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”:   „Mersi mult că exiști!”  » Critici pentru jucătorii campioanei
Superliga
11:14

„Nu trebuia să intre!”  Basarab Panduru l-a  criticat dur pe tânărul jucător de la FCSB: „Din momentul ăla,   s-a jucat 10 contra 9”
Superliga
10:34

Știri ultima oră
12:00
„Penalty clar!” GOLAZO.ro a discutat cu un arbitru și cu un observator despre faza controversată din Rapid - FCSB 1-2
„Penalty clar!” GOLAZO.ro a discutat cu un arbitru și cu un observator despre  faza controversată din Rapid - FCSB 1-2
11:20
IATĂ DIALOGUL HAȚEGAN - RADU PETRESCU! GOLAZO.ro a aflat ce au vorbit „centralul” și arbitrul VAR la faza penalty-ului refuzat pentru Rapid
 IATĂ DIALOGUL HAȚEGAN - RADU PETRESCU! GOLAZO.ro a aflat  ce au vorbit „centralul” și arbitrul VAR la faza penalty-ului refuzat pentru Rapid
11:14
MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”: „Mersi mult că exiști!” » Critici pentru jucătorii campioanei
MM Stoica, ironii la adresa lui Șumudică  Oficialul FCSB, despre „antrenorul momentului”: „Mersi mult că exiști!” » Critici pentru jucătorii campioanei
10:09
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Top stiri din sport
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB  Giuleștenii, amendați cu   22.000 de euro  de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții
Superliga
10:09
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții
Citește mai mult
Sancțiuni dure după Rapid - FCSB Giuleștenii, amendați cu 22.000 de euro de Jandarmerie » Opt suporteri au primit interdicții
„Singuri împotriva tuturor!”  Marian Aioani critică arbitrajul, după   înfrângerea cu FCSB : „A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat”
Superliga
09:58
„Singuri împotriva tuturor!” Marian Aioani critică arbitrajul, după înfrângerea cu FCSB: „A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat”
Citește mai mult
„Singuri împotriva tuturor!” Marian Aioani critică arbitrajul, după înfrângerea cu FCSB : „A văzut o țară întreagă ce s-a întâmplat”
Săpunaru, scos din minți    Derapaj incredibil  la adresa „centralului” de la Rapid - FCSB: „Jegosul ăsta n-o să mai arbitreze niciodată aici!”
Superliga
09:46

„90% campioni”  Patronul FCSB   l-a ironizat pe Șumudică:  „Sunt superantrenor! L-am bătut pe #1” + ce spune despre penalty-ul refuzat Rapidului
Superliga
09:00

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %