Dan Petrescu și-a prelungit contractul cu CFR Cluj până în 2020

Dan Petrescu și-a prelungit contractul cu CFR Cluj până în 2020

Dan Petrescu (50 de ani) a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj pentru încă două sezoane, noua înțelegere fiind valabilă până în 2020, informează site-ul oficial al grupării din Gruia.

Dan Petrescu, antrenor CFRFoto: cfr1907.ro

"Datorită muncii de excepție depuse până acum la CFR, a rezultatelor și a atmosferei create în sânul echipei, clubul CFR 1907 Cluj anunță că a ajuns la un acord de prelungire a contractului cu antrenorul Dan Petrescu pentru încă două sezoane, începând din această vară.

Am început un proiect pe termen lung alături de Dan Petrescu și vrem să îl continuăm împreună spre atingerea obiectivelor stabilite.

Îi urăm mult succes în continuare pe banca echipei noastre și sperăm să avem parte de cât mai multe bucurii împreună!", se arată pe site-ul oficial al clubului ardelean.

Dan Petrescu a preluat echipa CFR Cluj la începutul sezonului trecut. De-a lungul carierei, el a mai antrenat formațiile Sportul Studenţesc, Rapid Bucureşti, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureş, Jiangsu Suning şi ultima dată pe Al Nasr.

CFR Cluj a încheiat sezonul regulat al Ligii 1 pe primul loc în clasament (59 de puncte), la patru puncte distanță de rivalii de la FCSB. În 26 de partide, formația lui Dan Petrescu a reușit 18 victorii și cinci remize, pierzând doar de trei ori.

După trei etape disputate în play-off, CFR Cluj se află pe locul doi, la egalitate de puncte (35) cu FCSB, liderul clasamentului. Echipa lui Nicolae Dică are două victorii și o remiză în play-off, în timp ce gruparea ardeleană a înregistrat o victorie și două rezultate de egalitate.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Michel Platini, propunere bizară Fostul șef al UEFA: „Să se joace în 10 oameni”
Diverse
20.09
Michel Platini, propunere bizară Fostul șef al UEFA: „Să se joace în 10 oameni”
Citește mai mult
Michel Platini, propunere bizară Fostul șef al UEFA: „Să se joace în 10 oameni”
Dinamo, la limită  Dacă  Selmani  primește galben diseară, Kopic nu va mai avea opțiuni de atacant
Liga 1

Ultimatum pentru Drăguș Antrenorul lui Trabzonspor, avertisment pentru atacantul român: „Ori muncește, ori nu va mai fi aici”
Stranieri

„Nu este omor”   Motivarea Instanței care a anulat condamnarea lui  Mario Iorgulescu  la 13 ani de închisoare