Danemarca: Constantin Gâlcă și-a prelungit contractul cu Vejle, după ce a promovat în prima ligă

​Clubul Vejle Boldklub a anunţat, miercuri, prelungirea contractului antrenorului Constantin Gâlcă până la finalul sezonului viitor., potrivit News,ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Precedenta înţelegere a fostului internaţional român, aflat în funcţie din martie 2019, expira la finalul actualei ediţii a campionatului. Gâlcă, 48 de ani, a reuşit promovarea echipei în prima ligă.

"Constantin Gâlcă a începlinit obiectivul sezonului, promovarea în 3F Super League. Suntem mulţumiţi de eforturile lui Gâlcă şi ale întregului său staff. Prin urmare, a devenit o prioritate normală pentru noi prelungirea contractului antrenorului", a declarat directorul clubului, Henrik Tonder.

Tot cu Gâlcă antrenor, Vejle a retrogradat anul trecut, însă tehnicianul român a pregătit echipa doar în ultimele trei luni ale sezonului.

Vejle joacă, sâmbătă, ultimul meci din acest campionat, în deplasare, cu Fremad Amager.

În liga a doua, echipa antrenată de român ocupă locul I, singurul promovabil, cu 68 de puncte, nouă peste Viborg, de pe locul 2.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 