Dani Alves nu mai este jucătorul lui Sao Paulo: "Clubul este mai important decât oricine"

Dani Alves nu mai este jucătorul lui Sao Paulo: "Clubul este mai important decât oricine"

Brazilianul Dani Alves, cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, va părăsi echipa Sao Paulo, în urma unui conflict salarial între cele două părţi, a anunţat clubul din prima ligă a campionatului Braziliei, citat de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am luat decizia, şi l-am informat pe Hernan Crespo (n.r. - antrenorul grupării paulista), de a nu-l mai pune pe Dani Alves la dispoziţia echipei Sao Paulo", a declarat directorul sportiv Carlo Belmonte, într-o înregistrare video postată pe contul de Twitter al clubului. "Sao Paulo este mai important decât oricine", a adăugat oficialul brazilian.

Potrivit agenţiei EFE, fundaşul brazilian a refuzat să se prezinte la antrenamentele echipei Sao Paulo până când nu îi vor fi achitate restanţele salariale, estimate de presa din ţara sa la 11 milioane de reali (circa 2,2 milioane de dolari).

În vârstă de 38 ani, Dani Alves a cucerit în total 43 de trofee pe parcursul carierei sale, atingând apogeul carierei sale la FC Barcelona, unde a fost coleg cu argentinianul Lionel Messi între 2008 şi 2016.

Internaţionalul brazilian a mai evoluat în cursul carierei sale la FC Sevilla, Paris Saint-Germain şi Juventus Torino, înainte de a semna în 2019 un contact cu Sao Paulo, care expiră în 2022.

Relaţiile între oficialii clubului brazilian şi Dani Alves s-au tensionat după ce experimentatul jucător a decis să participe la JO de la Tokyo cu selecţionata olimpică a ţării sale, pe care a condus-o la câştigarea medaliei de aur.

Anul acesta, Dani Alves a ajutat-o pe Sao Paulo să câştige Campionatul Paulista şi să pună astfel capăt unei perioade de opt ani fără niciun trofeu, transmite Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB a rupt kilometrajul  Campioana României  a alergat enorm  în meciul câștigat joi cu PAOK Salonic, 2-0. Datele exacte sunt uimitoare
Europa League
21.02
FCSB a rupt kilometrajul Campioana României a alergat enorm în meciul câștigat joi cu PAOK Salonic, 2-0. Datele exacte sunt uimitoare
Citește mai mult
FCSB a rupt kilometrajul  Campioana României a alergat enorm în meciul câștigat joi cu PAOK Salonic, 2-0. Datele exacte sunt uimitoare
Modificare importantă  Construirea  noului stadion Dinamo  schimbă situația la Spitalul Floreasca
Superliga
21.02
Modificare importantă Construirea noului stadion Dinamo schimbă situația la Spitalul Floreasca
Citește mai mult
Modificare importantă  Construirea noului stadion Dinamo schimbă situația la Spitalul Floreasca
„Două entități cu aceeași origine”  „Războiul”  FCSB-Steaua , prin ochii francezilor de la L'Equipe
Europa League
21.02
„Două entități cu aceeași origine” „Războiul” FCSB-Steaua, prin ochii francezilor de la L'Equipe
Citește mai mult
„Două entități cu aceeași origine”  „Războiul” FCSB-Steaua , prin ochii francezilor de la L'Equipe
„Ies din AUR și candidez” Patronul FCSB îl amenință pe George Simion:  „Candidezi împotriva lui Georgescu sau o fac eu!”  » Cum a reacționat CTP
Diverse
21.02
„Ies din AUR și candidez”Patronul FCSB îl amenință pe George Simion: „Candidezi împotriva lui Georgescu sau o fac eu!” » Cum a reacționat CTP
Citește mai mult
„Ies din AUR și candidez” Patronul FCSB îl amenință pe George Simion: „Candidezi împotriva lui Georgescu sau o fac eu!” » Cum a reacționat CTP
„Știu doar că joacă în roș-albastru”  Alexandre Lacazette, despre  meciul cu FCSB : „Unii preferau Ajax, pentru atmosferă”
Europa League
21.02
„Știu doar că joacă în roș-albastru” Alexandre Lacazette, despre meciul cu FCSB: „Unii preferau Ajax, pentru atmosferă”
Citește mai mult
„Știu doar că joacă în roș-albastru”  Alexandre Lacazette, despre meciul cu FCSB : „Unii preferau Ajax, pentru atmosferă”
FCSB - Lyon Campioana României, duel dificil în  optimile Europa League . Posibila adversară din sferturi
Europa League
21.02
FCSB - LyonCampioana României, duel dificil în optimile Europa League. Posibila adversară din sferturi
Citește mai mult
FCSB - Lyon Campioana României, duel dificil în  optimile Europa League . Posibila adversară din sferturi
FCSB - Lyon, în optimile EL Tot ce trebuie să știi despre  viitoarea adversară  a campioanei României » S-au mai întâlnit de 4 ori până acum
Europa League
21.02
FCSB - Lyon, în optimile ELTot ce trebuie să știi despre viitoarea adversară a campioanei României » S-au mai întâlnit de 4 ori până acum
Citește mai mult
FCSB - Lyon, în optimile EL Tot ce trebuie să știi despre viitoarea adversară a campioanei României » S-au mai întâlnit de 4 ori până acum
„Mi-e scârbă, dar eu sunt drăcos”  AUDIO:  Șumudică, mesaj pentru Bocciu după ce a fost lovit cu bulgări: „Nu sunt interlop și  nu o să dau înapoi ”
Superliga
21.02
„Mi-e scârbă, dar eu sunt drăcos”AUDIO: Șumudică, mesaj pentru Bocciu după ce a fost lovit cu bulgări: „Nu sunt interlop și nu o să dau înapoi
Citește mai mult
„Mi-e scârbă, dar eu sunt drăcos” AUDIO: Șumudică, mesaj pentru Bocciu după ce a fost lovit cu bulgări: „Nu sunt interlop și nu o să dau înapoi ”