În lacrimi   Subiectul care l-a  emoționat  pe Daniel Bîrligea: „Încă nu s-a îndeplinit. A îndurat mult şi încă îndură”
Daniel Bîrligea/ Captură Orange Sport

În lacrimi Subiectul care l-a emoționat pe Daniel Bîrligea: „Încă nu s-a îndeplinit. A îndurat mult şi încă îndură”

  • Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul celor de la FCSB, s-a emoționat până la lacrimi când a vorbit despre copilărie și despre mama sa.

Ajuns la FCSB în această vară, după transferul de la CFR Cluj, Bîrligea a fost titular în meciul contra celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-1, din etapa #10, dar a fost schimbat la pauză.

Ultimul meci pe „Dan Păltinișanu”  Poli Timișoara și Rapid vor juca înainte de  demolare
Citește și
Ultimul meci pe „Dan Păltinișanu” Poli Timișoara și Rapid vor juca înainte de demolare
Citește mai mult

Daniel Bîrligea s-a emoționat când a vorbit despre copilărie și despre mama sa

Născut la Brăila, atacantul în vârstă de 24 de ani a plecat în Italia, alături de familia sa, la o vârstă fragedă.

După ce părinții au ales să se despartă, mama fotbalistului a fost cea care a tras din greu pentru a-i asigura cele mai bune condiții fiului său.

Bîrligea s-a emoționat până la lacrimi în momentul în care a vorbit despre copilărie și despre cum ar descrie-o pe mama sa.

Aici plâng (n.r. – îi dau lacrimile). Luptătoare (n.r. – nu îşi găseşte cuvintele, se emoționează)... Luptătoare, puternică şi neînvinsă de nimeni!

(n.r. – În continuare eşti băiatul mamei?) Da!”, a declarat Bîrligea potrivit orangesport.ro.

Totodată, acesta a transmis că vrea să-i cumpere o casă mamei sale, pentru a răsplăti tot efortul pe care l-a depus pentru el:

„Cu siguranţă [vreau să-i ofer] un trai mai bun, pentru ce a făcut mama pentru noi şi sper să ajut încet, încet. Mai mult pe mama, că a îndurat mult şi încă îndură.

Când eram mic mi-aş fi dorit o casă stabilă pentru mama. Încă nu s-a îndeplinit, dar sper să se întâmple. Mama nu stă pe stradă, dar va veni şi momentul când îi voi lua o casă”.

2.500.000 de euro
a plătit FCSB pentru transferul lui Bîrligea de la CFR Cluj

Bîrligea mai primește o șansă cu Rigas FS: „Slab cu Petrolul, dar cred mult în el”

Debutul lui Bîrligea la FCSB nu a fost pe placul finanțatorului campioanei, care anunță că atacantul primi șanse la următoarele jocuri.

„Daniel Bîrligea, slab, foarte slab, nu mă așteptam să fie așa, nici n-a atins mingea, a atins-o de trei-patru ori, dar să vedem, că e doar un meci.

Să vedem cu Riga, să vedem cu Sepsi, când o să aibă spații. Cred în el foarte mult”, a declarat Gigi Becali la sport.ro.

INTERVIU „La Washington și la București vor toți să-i lege șireturile lui Trump”. Vladimir Tismăneanu, relatare din SUA: „La mine la Universitate s-au desființat toate birourile și funcțiile legate de diversitate”

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga