Schimbare   Lazar  a plecat de la Craiova și a semnat cu cu Gloria Buzău. Oltenii au adus un alt portar
David Lazar / Foto: Facebook@Universitatea Craiova

Schimbare Lazar a plecat de la Craiova și a semnat cu cu Gloria Buzău. Oltenii au adus un alt portar

  • Universitatea Craiova a oficializat plecarea lui David Lazar la Gloria Buzău, dar și venirea lui Relu Stoian de la Oțelul Galați
  • Oltenii au în lot, în acest moment, trei portari cu experiență

David Lazar (33 de ani) a pierdut lupta la titularizare cu Laurențiu Popescu, portar de lot național, și a decis să plece de la Universitatea Craiova.

În plus, Lazar se lupta pentru postul de „secund” cu una dintre legendele Băniei, Silviu Lung Jr. (35 de ani).

Universitatea Craiova: a plecat Lazar, a venit Stoian

Așadar, după trei ani la Universitatea Craiova, David Lazar a fost trimis sub formă de împrumut la Gloria Buzău, formație din Liga 1.

Contractul său cu Universitatea Craiova expiră în vara lui 2025 și sunt șanse mari să nu se mai întoarcă sub comanda lui Constantin Gâlcă.

În schimb, în locul lui David Lazar, Universitatea Craiova l-a adus pe Relu Stoian (28 de ani), ultima dată la Oțelul Galați.

Acesta a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

Relu Stoian a mai evoluat pentru Gloria Buzău, Juventus București, Berceni, Oțelul, Sepsi și Honved (Ungaria).

Transferurile realizate de Universitatea Craiova în această vară:

Veniri

  • Alexandru Cicâldău - Galatasaray - 1.500.000 de euro
  • Jovo Lukic - Banja Luka - 400.000 de euro
  • Gregorio Sierra - Burgos - gratis
  • Takuto Oshima - Cracovia - gratis
  • Silviu Lung - Poli Iași - gratis
  • Relu Stoian - Oțelul - gratis
  • Carlos Mora - Alajuelense - 200.000 de euro
  • Luis Paradela - Saprissa - împrumut

Plecări

  • Alexandru Crețu - Al Wehda - 600.000 de euro
  • Pyry Soiri - Kallithea - 150.000 de euro
  • Ante Roguljic - Anorthosis - gratis
  • Raul Silva - Farense - gratis
  • Alexandru Mateiu - Petrolul - gratis
  • Atanas Trică - Slatina - gratis
  • Zvonimir Kozulj - Siroki Brijeg - gratis
  • Karlo Tomasec - CSKA 1948 - gratis
  • David Sala - Bihor - gratis
  • Jovan Markovic - Hermannstadt - împrumut
  • Alexandru Cîmpanu - UTA Arad - împrumut
  • Alexandru Ișfan - Buzău - împrumut
  • David Lazar - Buzău - împrumut
  • Julen Blesa - Dinamo Batumi - împrumut
  • Denis Benga - Gloria Bistrița - împrumut
INVESTIGAȚIE. Hotelul de pe plaja de la Marea Neagră, miile de tablouri și legătura dintre generalul Zisu și șefa Spitalului Militar

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 