Eric Cantona (53 de ani), fostul mare fotbalist de la Manchester United, s-a arătat dezamăgit de situația actuală a fostei sale echipe, însă este încrezător că "va reveni". Francezul a făcut și o comparație inedită, care a stârnit numeroase reacții, transmite Mediafax.
"Manchester United are un loc special în inima mea, dar să o urmărești pe United jucând acum e ca atunci când faci dragoste la bătrânețe. Încerci din răsputeri, dar, în cele din urmă, toată lumea e dezamăgită. Dar va reveni, pentru că e cel mai mare club din lume", a declarat Cantona, pentru OTRO.
Ulterior, el a revenit la gluma făcută anterior, aducându-i o completare: "Când spuneam de dragoste la bătrănețe nu mă refeream la mine. A fost doar o metaforă, pentru că eu...".
Eric Cantona a evoluat la Manchester United în perioada 1992-1997, obținând numeroase trofee interne, precum patru titluri în Premier League, două Cupe ale Angliei și șase Supercupe.
Printr-o perioadă mai nefastă trece actuala echipă a lui Manchester United, care nu a mai câștigat titlul în Premier League din 2013, când antrenor era Sir Alex Ferguson. În actuala stagiune, echipa lui Ole Gunnar Solskjaer se află pe locul 8, cu 25 de puncte, după 18 runde.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro