Portarul Edwin Van der Sar a bifat in infrangerea impotriva Rusiei, scor 3-1, ultima partida in tricoul primei reprezentative a Olandei, acesta hotarand ca este timpul sa se retraga la 37 de ani.
Titularul dintre buturile celor de la Manchester United a strans 128 de selectii in Portocala Mecanica si ar fi vrut sa puna capat prezentei in nationala Oranje cu un triumf la EURO 2008.
Eliminarea surprinzatoare din fata elevilor lui Guus Hiddink i-a grabit insa lui Van der Sar retragerea din nationala tarii sale.
"Mi-a facut placere sa joc in toti acesti ani pentru nationala tarii mele, insa a sosit timpul sa ma opresc. Acum vreau doar sa mai evoluez inca un sezon pentru Manchester United", a precizat Van der Sar, cel care a castigat in acest sezon campionatul Angliei si Champions League cu formatia de pe Old Trafford.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro