Didier Deschamps: "E încoronarea supremă. Suntem pe acoperişul lumii pentru patru ani"

Didier Deschamps a devenit a treilea selecționer din istorie care câștigă Campionatul Mondial atât ca jucător cât și ca antrenor, după ce naționala Franței s-a impus în fața Croației, scor 4-2. Tehnicianul francez a precizat că echipa sa nu a făcut un meci uriaș, dar a meritat victoria în finala de la Moscova. "Aceasta e încoronarea supremă. Suntem pe acoperişul lumii pentru patru ani", a spus Deschamps.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este atât de frumos. Unii sunt campioni la 19 ani... (n.r. a făcut referire la Kylian Mbappe). Nu am făcut un meci uriaş, dar am arătat calităţi mentale şi am marcat patru goluri. Este o victorie meritată.

Am început de departe, nu e mereu uşor, dar din punct de vedere al puterii de a munci, noi suntem mereu acolo. Suntem pe acoperişul lumii pentru patru ani.

Timp de 55 de zile, am muncit foarte mult, iar aceasta e încoronarea supremă. Suntem mândri că suntem francezi", a declarat Didier Deschamps, care, la sfârşitul meciului, a fost purtat pe braţe de elevii săi.

Didier Deschamps a devenit a treia persoană din istorie care a câştigat titlul mondial atât ca antrenor cât şi ca jucător, după Mario Zagallo şi Franz Beckenbauer. Deschamps a câștigat Mondialul ca jucător în 1998.

Franţa a cucerit Cupa Mondială la fotbal pentru a doua oară în istorie, după ce a învins naționala Croației, scor 4-2 (2-1).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 