Diego Maradona a fost externat / Prima poză cu argentinianul după ce a fost operat pe creier

Fostul fotbalist argentinian Diego Maradona, care a suferit o operaţie pe creier, a fost externat, miercuri, informează ole.com.ar.

HotNews.roFoto: Hotnews

Maradona a părăsit într-o ambulanţă clinica din Olivos, în faţa căreia s-au adunat numeroşi fani şi fotoreporteri. Vedeta a fost transportată la o reşedinţă din districtul Nordelta din apropiere de Buenos Aires, aproape de locul în care locuiesc fiicele lui şi unde îşi va continua recuperarea, scrie News.ro.

"Am stat cu Diego, vă spun că a trecut prin cel mai dificil moment din viața lui. Cred că e un miracol că acel cheag de sânge nu s-a spart. Noroc că a fost depistat la timp. Nu a fost o operație de rutină. Acum Diego e bine, urmează să fie externat, dar are nevoie de liniște. Va fi o listă cu tot cei care au permisiunea de a-l vizita. Vrem ca Diego să rămână cât mai mult printre noi. În ceea ce privește pastilele pe care le lua, eu știu că erau prescrise de un psihiatru", a declarat Matias Morla, avocatul lui Maradona.

Diego Maradona și doctorul Leopoldo Luque:

Maradona a fost operat cu succes pe creier, la 3 noiembrie, pentru îndepărtarea unui hematom subdural, descoperit în urma unei investigaţii CT.

Hematomul ar fi fost produs "de un traumatism” şi ar putea fi rezultatul unei lovituri pe care fostul fotbalist a suferit-o în ultima vreme.

Internat iniţial într-un spital din La Plata, cu o zi înainte, suferind de anemie şi deshidratare, Maradona a fost transferat la o clinică din Olivos pentru intervenţia pe creier.

Antrenorul echipei argentiniene Gimnasia a împlinit, la 31 octombrie, 60 de ani şi nu a putut sărbători aşa cum şi-ar fi dorit, după ce a fost contact cu un caz pozitiv Covid-19.

Însă testul efecuat de el a fost negativ, dar totuşi, potrivit Clarin, fostul jucător a părut foarte slăbit în ultima perioadă.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Cea mai nedreaptă înfrângere”   Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Superliga
31.03
„Cea mai nedreaptă înfrângere” Dan Petrescu, extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Citește mai mult
„Cea mai nedreaptă înfrângere”  Dan Petrescu , extrem de dezamăgit de rezultatul din derby-ul cu U Cluj: „Fără noroc, nu ai nicio șansă”
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025,  randamentul FCSB a fost superior  față de perioada cu Darius pe teren
Superliga
31.03
Cisotti versus Olaru Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Citește mai mult
Cisotti versus Olaru  Concluzie surpriză: fără căpitan, în 2025, randamentul FCSB a fost superior față de perioada cu Darius pe teren
Control neurologic pentru Selmani    VIDEO  Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins  la finalul meciului
Superliga
31.03
Control neurologic pentru Selmani VIDEO Filmul accidentării dinamovistului: cum a fost surprins la finalul meciului
Citește mai mult
Control neurologic pentru Selmani  VIDEO Filmul accidentării dinamovistului:  cum a fost surprins la finalul meciului
Dinamo - FCSB l-a bătut pe Tom Cruise Derby-ul a fost  cel mai urmărit program TV al zilei,  inclusiv peste filmul serii, de pe Pro TV: Misiune Imposibilă
Liga 3

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
01.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?   Amenzi de  peste 22.000 de euro  și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Superliga
31.03
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise? Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Citește mai mult
Dinamo - U Craiova cu sectoare închise?  Amenzi de peste 22.000 de euro și sancțiuni pentru suporteri după derby. Ce riscă roș-albii
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român  ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Stranieri
31.03
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis. Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Citește mai mult
Chivu, în pericol? Presa italiană anunță că antrenorul român ar putea fi demis . Conducerea insistă pe obiectivul salvării
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta  primul 11  al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Superliga
31.03
Dinamo, decimată cu Rapid Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Citește mai mult
Dinamo, decimată cu Rapid  Cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor” duminică: improvizație majoră în apărare
Apel la 112 cu 3 ambulanțe la stadion!  Explicația incredibilă  pentru care la Dinamo - FCSB s-a sunat la serviciul de urgență pentru Selmani! + replica LPF