Diego  mare, publicul și ploaia care a trezit "monstrul"

Înainte de prima ploaie, Diego este în mod evident jucătorul mai bun. După a doua ploaie, în mintea argentinianului au apărut primele îndoieli. Soarele de joi a venit la pachet cu forehand-urile năprasnice ale lui Rafa, iar meciul și-a întors cursul precum o zi schimbătoare de vară. Picăturile multe căzute la Paris au jucat un rol important în economia sfertului dintre Nadal și Schwartzman, având practic două meciuri diferite într-unul singur (la promoție). Ibericul merge în semifinale la Roland Garros după o bătălie de trei ore și 42 de minute (4-6, 6-3, 6-2, 6-2).

Rafael Nadal si ploaia de la ParisFoto: atpworldtour.com

De la cei 1,70 metri ai săi, terenul se vede cu totul altfel. Nu are sprijinul fizicului la fel ca mulți dintre adversarii săi, dar are o inimă "imensă". Diego Schwartzman i-a cucerit pe spectatorii de pe Chatrier, finalul meciului cu Nadal găsind pe arena centrală o atmosferă de Cupa Davis. Argentinianul a smuls multe aplauze, "Diego, Diego!" fiind strigările pe care le aud parcă și acum, deși meciul s-a încheiat de ceva timp.

Diego a părut tot numai o "inimă" contra lui Nadal, o inimă care a bătut miercuri la ritmul ridicat impus de pasionații fanii argentinieni din tribune. și-a mai pierdut însă din bătăi joi, după o noapte mult prea lungă în așteptarea unui meci atât de important. Sub soarele fierbine, micuțul războinic nu și-a mai găsit calea, deși drumul părea neted cu doar o zi în urmă.

Ploaia care îl iubește pe Rafa

În reală dificultate, Nadal a primit încă un ajutor din partea Divinității: condus cu 1-0 la seturi și cu break în al doilea, ibericul a avut timp să-și pună ordine în gânduri și să rediscute cu Carlos Moya întreaga strategie datorită ploii. Nu era primul episod de acest fel pentru Rafa în acest an (ploaia a schimbat și cursul finalei de la Roma cu Alexander Zverev).

Picăturile căzute la Paris au fost atât de încât au trezit "monstrul" din letargie. Nadal a fost un cu totul alt jucător la reluarea de joi a meciului. A dictat ritmul, nu l-a mai lăsat pe Diego să-și pună în valoare dreapta atât de puternică și reverul care a descris unghiuri încredibile în cross. A fost acel Rafa care este atât de greu de bătut "acasă" la el pe Chatrier.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Chiricheș, gol uluitor    VIDEO.  Vedeta FCSB,   execuție superbă  care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Superliga
20.04

Citește mai mult

„Ne-am bătut singuri”    Dan Petrescu,  descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”

Gafe uluitoare    VIDEO.  Cisotti,   oportunistul perfect!  Două goluri după erori care l-au exasperat pe Dan Petrescu

FCSB - CFR Cluj 3-2    Cisotti profită de cadourile clujenilor, iar   FCSB se desprinde  în fruntea Ligii 1!

Știri ultima oră
00:06
Cătălin Țepelin Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

22:52
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
„Ne-am bătut singuri” Dan Petrescu, descumpănit după eșecul cu FCSB: „N-am înțeles nimic din meci”
23:22
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
Chiricheș, gol uluitor VIDEO. Vedeta FCSB, execuție superbă care a amintit de celebrul gol cu Ajax: „Îmi place acel colț”
23:13
„Goluri de cascadorii râsului” Louis Munteanu nu înțelege ce s-a întâmplat pe Arena Națională: „Când pierdem în halul ăsta...”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Top stiri din sport
Europene de vis la haltere    Luis Manuel Lauret,  bronz la smuls și total! România ajunge la 11 medalii la Chișinău
Alte sporturi

 „Avem probleme cu femeile în țara asta”   Radu Naum, iritat de   reacția sexistă a lui Marius Șumudică  la adresa unei jurnaliste

 „Iar am făcut o primă repriză slabă”     Victor Angelescu,  dezamăgit după eșecul cu U Cluj: „Sezonul acesta am ratat enorm”

 „Nu e clar dacă e regulamentar”  Trucul pe care   Raphinha  l-a folosit pentru a marca de la 11 metri
Campionate

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
21.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %