Leonard Doroftei a fost obligat să renunțe la celebrul Doroftei Pub, iar acum a luat-o de la zero. Fostul campion mondial are acum un bar situat la peluza 1 a arenei ”Ilie Oană”, dar începutul este unul foarte greu. ”Moșul” face astfel pe chelnerul.
”Nu e o rușine să muncești! M-am băgat să servesc la mese”, a spus Doroftei, pentru Libertatea. Mai mult, și soția fostului boxer îi dă o mână de ajutor. ”Soția mea mă ajută la pub. Monica lucrează în bar. E afacerea noastră, de familie, e normal să lucrăm cot la cot! Nu stăm să cerșim, muncim pentru noi, pentru a reuși cu afacerea noastră”.
”E greu să angajăm personal pentru că oamenii nu-ți stau doar ca să servească la două-trei mese pe zi. Se știe, salariile ospătarilor sunt mici, așa că, dacă n-au clienți prea mulți, nu câștigă nici bani suplimentari din eventualele bacșișuri. Este simplu. Unde e vad, vin și ospătarii, unde nu e, fug văzând cu ochii. Sper însă ca ploieștenii mei să vină la noua locație. Îi așteptăm cu drag”, a încheiat Leonard Doroftei.
Articolul integral, pe Digisport.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro