Edgars Gauracs (35 de ani) a evoluat la Rapid în a doua jumătate a sezonului 2009/2010, însă nu a impresionat în Giulești și, după doar 6 luni, s-a întors în Letonia.
Gauracs a început fotbalul la Blazma Rezekne, apoi a făcut pasul în Italia, unde a evoluat pentru Ascoli U19 și Rodengo Saiano. S-a întors în țara sa natală, la Ventspils, de unde Rapid l-a împrumutat pentru jumătate de an în schimbul a 50.000 de euro. Doar 6 apariții a bifat atacantul în tricoul giuleștenilor, fără să marcheze vreun gol, iar în vara anului 2010 a plecat din România.
După ce a agățat ghetele în cui, letonul a devenit președintele celor de la Spartaks Jurmala, însă a primit o lovitură dură la jumătatea anului 2021, când UEFA l-a suspendat pentru nu mai puțin de 10 ani pentru trucare de meciuri.
Sancțiunea i-a fost redusă la 3 ani după ce Edgars Gauracs a făcut apel, însă fostul fotbalist tot nu a fost mulțumit și a mers la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Verdictul final a fost o suspendare de 15 luni, care a expirat la începutul acestui an.
Acum, potrivit profilului său de pe rețelele sociale, Gauracs și-a deschis propria firmă de impresariat și are sub contract în special fotbaliști tineri din Letonia. În plus, fostul jucător a investit și în imobiliare.
Citește continuare știrii pe DigiSport.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro