Cristiano Ronaldo (37 de ani) și-a reziliat contractul cu Manchester United și este în căutarea unei noi aventuri. Prima ofertă oficială pe adresa starului lusitan a venit din România!
Portughezul și-a forțat plecarea de la gruparea de pe Old Trafford prin acordarea unui interviu jurnalistului Piers Morgan, în care a criticat antrenorul și conducerea clubului. Astfel, înaintea debutului la CM 2022, Cristiano Ronaldo a rămas liber de contract.
Potrivit presei din Spania, Al-Hilal și-a manifestat interesul pentru CR7, iar saudiții ar fi dispuși să-i ofere lusitanului un contract pe două sezoane și un salariu anual de 125 de milioane de euro. Dar un club din România le-a luat-o înainte tuturor și i-a făcut prima propunere oficială internaționalului portughez.
Este vorba despre SR Brașov, formație care evoluează în Grupa 5 din Liga 3. Echipa de sub Tâmpa a emis, mai în glumă, mai în serios, un comunicat oficial prin care anunță și câți bani ar urma să primească Cristiano Ronaldo în următoarele șase luni, dacă ar accepta propunerea brașovenilor.
Citește mai mult pe Digisport.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro